povesti de citit Edmondo De Amicis – Micul Clovn

Carnavalul fiind pe sfârșite, tot orașul e pus în mișcare. În toate părțile se ridică corturi de comedianți și de acrobați. Sub ferestrele noastre avem un circ făcut tot din pânză, în care dădeau reprezentații niște comedianți venețieni; săr-manii n-au decât cinci cai. Circul este așezat către mijlocul pieței și mai la o parte sunt trei căruțe mari în care come-dianții dorm și se îmbracă pentru reprezentații. Aceste căru-țe sunt întocmai ca niște căsuțe pe roate: au ferestre și un coș de unde iese mereu fum. Când ferestrele lor sunt des-chise, se văd scutece de copil mic întinse. O femeie din tru-pă dă să sugă unui copilaș, face bucate și joacă și pe frânghie. Vai de ei, bieții oameni!
Credeam că un comediant, este un om de nimic, și, cu toate acestea, el își câștigă pâinea cinstit, făcând lumea să petreacă, și câtă muncă pentru el, săracul; ce de osteneală! Toată ziulica, acești nenorociți aleargă de la circ la căruțele lor numai în tricou pe frigul acesta! Și îmbucă de-a-n picioa-rele, ceva în grabă, între o reprezentație și cealaltă. Și de câte ori li se mai întâmplă că tocmai atunci, când circul este plin de lume și stau gata să înceapă, se ridică un vânt furios, care desface pânzele, stinge lămpile, și... s-a dus reprezen-tația! în asemenea cazuri, ei sunt siliți să înapoieze banii și să lucreze până târziu, noaptea, ca să repare stricăciunile și să ridice din nou cocioaba.
Sunt și doi băieți care joacă. Tatăl meu, pe când străbătea piața, recunoscu pe cel mai mic; este fiul directorului de circ... E tot acela pe care l-am văzut anul trecut sărind pe cal într-un circ, în piața Victor Emanuel. A crescut, mititelul; acum trebuie să fie de opt ani. E frumușel, sărăcuțul: are un obraz rotunjor și niște ochi negri și șireți. Părul său, negru și cârlionțat, iese de sub pălăria-i țuguiată.
Are niște haine de pânză groasă, alb cu negru, parc-ar fi băgat într-un sac, și pantofii îi sunt tot de pânză. Este un drăculeț, care place tuturor și face de toate.
Dimineața îl vedem învelit într-un șal, aducând lapte la căsuța lor ambulantă; pe urmă merge după cai și în strada Bertola. Bietul băiat ține adesea în brațe pe copilașul cel mic; cară cercurile, barierele, funiile, spală căruțele, aprinde focul, și în momentele de odihnă, stă mereu lângă mama sa. Tatăl meu se uită la el de la fereastră și vorbește mereu de dânsul și de ai lui: îi pare a fi oameni buni, căci își iubesc copiii.
Ne-am dus și noi într-o seară la circul lor. Nimerisem o seară foarte friguroasă și nu era mai nimeni; cu toate aces-tea micul clovn își dădea toată silința, ca să înveselească pe puținii spectatori: se da peste cap, se agăța de coada cailor, mergea cu picioarele în sus, cânta, râdea și mica sa mutră oacheșă atrăgea dragostea tuturor.
Tatăl său, îmbrăcat cu un surtuc roșu, cu pantaloni albi, și cizme înalte, stătea cu biciul în mână și se uita la el cu întristare.
Tatii i se făcu milă și a doua zi vorbi despre ei cu pictorul Delis, care venise la noi.
— Bieții oameni se prăpădesc muncind, și le merge foarte rău, zise tata.
— Mai ales băiețelul este așa de drăgălaș! Ce am putea să facem ca să le venim în ajutor.
Pictorului îi veni o idee.
— Știi ce? zise el, publică un articol frumos într-un ziar, descriind minunile micului clovn, și eu o să-i fac portretul. Să vezi cum o să mai alerge lumea!
Așa se și făcu! Tatăl meu scrise un articol frumos, plin de haz, în care spuse tot ce observase de la fereastră, dând astfel tuturor dorința de a vedea și de a mângâia pe micul artist. Pictorul schiță un mic portret al băiatului, foarte drăguț, și articolul fu publicat pentru reprezentația de sâmbătă seara. În adevăr nu se înșe-laseră, căci lumea alergă plină de curiozitate. Se anunțase că reprezentația era în beneficiul micului clovn.
Ziarul era lipit la intrarea circului.
Tata luă bilete pentru locul I. Mulți din privitori țineau jurnalul în mână, arătau micului clovn portretul, și el alerga râzând de la unul la altul, plin de bucurie. Directorul era și el, foarte mulțumit. Și cum să nu fie? Nici un ziar nu-i făcuse vreodată atâta cinste. Pe lângă aceasta, avea și tejgheaua plină de lire și de franci.
Stăteam lângă tata. Printre spectatori se aflau persoane cunoscute. La intrarea circului stătea profesorul de gim-nastică (acela care fusese la război alături de Garibaldi) și în fața noastră, în locul al doilea, văzui pe micul zidăraș lângă uriașul său tată. Îndată ce mă zări îmi făcu botul de iepure.
Puțin mai departe văzui pe Garoffi, care număra specta-torii și calcula pe degete câștigul ce se putea scoate din acea reprezentație. Nu departe de noi, la locul I, se afla sărmanul Robetti, cu cârjele lângă el, și tatăl său, căpitanul de artilerie, care îl ținea de mână.
Reprezentația începu. Micul clovn făcu minuni pe cal, pe trapez, pe frânghie și de câte ori isprăvea un joc, toți băteau din palme cu entuziasm. Unii îl apucau de cârlionți, alții îi aruncau bomboane și portocale. După aceea urmară alte jo-curi, scamatorii și altele. Bieții comedianți erau îmbrăcați în zdrențe acoperite cu fluturi scânteietori. Însă, când lipsea micul clovn, lumea nu mai rădea.
Mă uitai din întâmplare la ușa unde stătea profesorul de gimnastică și văzui că vorbește încet cu stăpânul circului. Acesta își întoarse îndată privirea spre spectatori, părea că ar căuta pe cineva. Privirea lui se opri asupra noastră. Tata în-țelese că profesorul îi destăinuise cine era autorul articolului, și, ca să scape de mulțumirile lui, plecă zicându-mi:
— Rămâi tu, Enrico, eu te aștept afară.
Micul clovn, după ce vorbi câtva timp cu tatăl său, începu iarăși jocurile sale. Stând în picioare pe un cal care mergea în goană, își schimbă de patru ori hainele.
Lepădă mai întâi pe cele de pelerin, apoi pe cele de mari-nar, de soldat, și rămase cu cele de acrobat. De câte ori tre-cea pe dinaintea mea, se uita la mine. Când se dete jos de pe cal, începu să colinde circul ținând în mână pălăria sa de paiață; toți aruncau bani și bomboane. Eu îmi și pregătisem banii, ca să-i dau; dar el, ajungând la mine în loc să-mi întin-dă pălăria, o trase îndărăt, mă privi zâmbind și trecu înainte. Eu rămăsei rușinat. De ce oare mi-o fi făcut el afrontul acesta?
Reprezentația se sfârși. Stăpânul circului mulțumi publi-cului, și toată lumea începu să plece grăbindu-se la ușă. Mă pierdusem prin gloată și voiam să ies, când simții că cineva mă apucă de mână. Mă întorsei: era micul clovn, care se uita la mine cu frumoșii și șireții săi ochi și-mi surâdea. Era cu mâinile pline cu bomboane. Înțelesei.
— Vrei? îmi zise el, în dialectul său venețian, să primești de la micul clovn câteva bomboane?
Îi făcui semn că da, și luai vreo două.
— Dacă este așa, adăugă el, dă-mi și o guriță.
— Na și două! îi răspunsei întinzându-i obrazul.
El își șterse cu mâneca făina de pe obraz, mă luă de gât și mă sărută de două ori, zicându-mi:
— Dă o sărutare și tatălui tău!


Printeaza povestea