povesti de citit de emil garleanu

Trandafirul de

Vizualizari: 4516

Trandafirul de

La o margine de drum înflori si trandafirul. Si a fost o minune, caci floarea trandafirului era asa de gingasa, asa de alba, ca parca de la ea se luminase dimineata aceea de primavara. Si-avea crengile lucii, rumene ca margeanul, frunzele verzi ca smaraldul. Iar mirosul florii se împrastia îndata peste întreg cuprinsul câmpiei; fluturii cadeau adormiti, celelalte flori se plecara în fata adevaratei stapâne, pe când pasarile veneau din departari adânci, atrase de mireasma vrajita, sa vada si ele tulpina maiastra care îsi desfacea frumusetea pentru întâia oara pe pamânt. Si parca si lui Dumnezeu îi parea acuma rau ca pusese într-o floare asa de minunate însusiri, – daruri pe care nu le împartise nici în rai. Lucrul acesta îl soptise o ciocârlie care, la rasaritul soarelui, ducea totdeauna lui Dumnezeu câte o samânta din fiecare floare ce crestea pe pamânt, sa o pastreze, preasfântul, pentru rasad. Pâna la amiaza trandafirul se acoperi întreg de flori. Drumetii treceau si ramâneau locului, puneau mâinile la ochi, rasfirau narile sa înghita mireasma nemaisimtita pâna atunci, apoi, cu priviri lacome, rupeau câte o floare; iar daca aveau câte ceva în mâna, aruncau sa tina floarea mai bine. În locul ei rasarea îndata alt boboc si, cât ai clipi, se desfacea. Si alti drumeti treceau, si nu era unul sa nu rupa câte o floare.
Dupa câteva zile trandafirul se mâhni:el se-mpodobea si oamenii îl despuiau. „Uite, îsi zicea, spinul de lânga mine ce înalt e, ce chipes, si nimeni nu-l atinge; si pe mine ma dezbraca toti de frumusetile mele“. Un sticlete, care tocmai atunci se asezase pe o creanga, îl deslusi: „Cum sa se atinga cineva de spin, când tot e îmbracat de ghimpi!“ Atunci trandafirul se uita si vazu, ca-ntr-adevar, spinul avea ghimpi.
Si nu mai pregeta: se ruga îndata lui Dumnezeu sa-l acopere si pe dânsul de ghimpi, ca sa-i pazeasca floarea. „Vezi, îsi zise atotstapânitorul era dat ca pe pamânt sa nu ramâna ceea ce numai în rai trebuia sa dainuiasca.“ Si, bucuros, îndata a facut un semn si tulpina lucie s-a acoperit de ghimpi. Dar trecstorii tot se opreau; si nu era unul care sa nu se repeada lacom, la floarea minunata. Deosebirea statea numai în aceea ca fiecare lasa si câte o bobita de sânge în vârful vreunui ghimpe. Iar din ghimpe sângele a patruns încetul cu încetul în tulpina, s-a ridicat pâna la boboci, si-ntr-o dimineata floarea trandafirului
se desfacu rosie, aprinsa, ca sângele. Spinul statea ursuz alaturi. Iar, de la o vreme, se trezi si-n dânsul pizma ca prea nu-l baga nimeni în seama. „Uite cum se închina toti trandafirului si mie nimeni“. Si se ruga de Dumnezeu sa-i schimbe si lui floarea, sa i-o faca rosie, batatoare la ochi ca a trandafirului.
Atunci Dumnezeu si-a zis: „Vesnic o sa se ia pe pamânt un lucru drept altul; caci numai eu pot sti ca ce am menit o data, asa dainuieste; oricum s-ar schimba fata, soarta ramâne aceeasi!“ A facut Dumnezeu un semn, si floarea spinului se facu rosie ca focul...
Si-au trecut mereu drumetii, si-au rupt într-una florile trandafirului, si nu s-au uitat la spin.

povesti pentru copii, povesti copii, povesti de citit pentru copii, povesti de citit de , povesti pentru copii Trandafirul