povesti de citit de emil garleanu

In Curtea Mea de

Vizualizari: 4024

In Curtea Mea de

Curtea mea e la ţară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curţii se încinge un gard de cătină, iar pe cătina. în care vrăbiile stau împănata ca albinele în roi, se ţese, de cu primăvară până-n toamna, tulpina de rochiţa rândunicii. Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalţă plopi bătrâni, fuse uriaşe pe care se deapănă vântul; pe vârfurile lor ţin acoperământul - cerul. Tufe de pomuşoară şi de agrişe dau, înăuntrul curţi, adăpost păsărilor mele.
Căci am păsări multe şi felurite. De ici, din portiţa încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul? Răsare soarele. Cucoşul acela negru e ceasornicul curţii mele. Iată-l pe culme, ţanţoş, cu pintenii arcuiţi, cu platoşa penelor oţelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-şi arate bărbăţia cârdului celuia de claponi, din faţa lui - găini care nu se ouă, ale căror pene lungi şi moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări.
A, uite-o: harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i picioruşele, în ghetele galbene pe nisip, de iute ce aleargă, cu boneţica albă tivita, cu amici, de gospodină, pe cap, cu cerceluşii de mărgean la ureche, strânsă în fusta ei cu picăţele, bibilica -picherea aleargă dintr-un colţ într-altul, să puie toate la locul lor. Numai să-i auzi guriţa când vreo leneşă se întrece mai mult cu de deochiul somnului.
Albe, linse, sau zburlite ca de vânt, legănându-se, sâsâind, îndemnând la tăcere - le vezi? cârdul de gâşte se înşiră, una după alta, ca şi când cea din capăt ar fi înghiţit un mosor de sfoară al cărei capăt l-ar fi hăpăit, pe rând, toate celelalte.
Dincolo, lângă teuca de apă, sunt raţele; parcă-s totdeauna văduve, aşa-s de ursuze. Mişcând mereu din ciotul cozii, la dreapta şi la stânga, ca şi când dânsa le-ar îndemna şi îndrepta trupul încotro s-apuce, ştiu numai să-şi desfacă lopăţelele pliscului, să se lincerească-n apă.
- Dar bate soarele tare. Pune-ţi mâna la ochi, să poţi privi mai bine.
Colo, subt tufişul cela de agrişe, sunt cloştile. Infoiate, gata să sară în capul oricui s-ar apropia, ele scurmă mereu, ca şi când ar căuta o comoară. îşi hrănesc puişorii. Gâgâlicii — boţuri de aur, cu două picături de rubin drept ochi. Uite-i cum se frământă, cum se strâng roi şi se desfac pe urmă, cum se ciupesc de la un viermişor. Unul a sărit pe spatele mamei, şi, cu picioruşele lui subţiri şi fragede ca paiul, i se cocoaţă după gât. De acolo urmăreşte cu ochişorii lui vioi ce fac ceilalţi: prinde clipa, sare, şi apucă viermişorul. Apoi, fugind subt aripa caldă şi ocrotitoare a cloştii, ospătează. Ceilalţi rămân locului prostiţi, sărăcuţii, până ce zăresc o altă pradă.
Dar ce-i? Găinile se strâng să privească iscoditoare. Doi cucoşi tineri s-au apucat la luptă. Penele zbor ca luate de vânt. Stai puţin şi-o să vezi! Grămăticul curţii mele e doar curcanul! Iată-l: i-a şi zărit. Uite-l cum se repede, cum se pune mijlocitor între ei, cum îi desparte; pe cel mai vajnic îl ciupeşte, şi—l urmăreşte până în celălalt colţ al curţii. Iar dacă a făcut pace, e şi dreptul lui: se înroteşte, îşi atârnă şiragurile de hurmuz şi mărgele la gât şi, ca un drept judecător ce este, primeşte închinăciunile tuturor.
Numai fantele, craiul curţii mele - priveşte-l, nici nu vrea să se uite la el. Tot necazul lui e că grămăticul îşi poate înroti la fel coada.
Auzi un lătrat? E Dudaş, Dudaşache, dulăul, păzitorul. Acuma cercetează gardul dacă n-are vreo gaură prin care să se poată strecura lighioanele înlăuntrul curţii. Când găseşte o deschizătură se opreşte şi latră - dă de veste.
Aha! Vezi? S-au oprit toate paserile, cu capul întors spre cer. Gâgâlicii de aur au năvălit subt aripele cloştilor, să se ascundă. O săgeată străbate prin aer. E un vultan. N-avea nici o grijă! Grămăticul l-a zărit cel dintâi. Şi-a strâns mugurul nasului, şi-a scos guşa în afară şi—l urmăreşte cu ochii, să sară. Gluguind, parcă-i zice: poftim dacă-ţi dă mâna!" Dar vultanul e priceput; ştie cu cine are de-a face. Un ocol, şi se şterge prin zare, să caute aiurea o pradă mai puţin păzită.
Şi-n urma lui paserile îşi văd de hrană, gâgâlicii răsar iarăşi la lumină, şi liniştea şi pacea se lasă peste curtea mea.
Hai, de ne-om duce şi noi!
povesti pentru copii, povesti copii, povesti de citit pentru copii, povesti de citit de , povesti pentru copii In Curtea Mea