povesti de citit Povesti Nemuritoare – De Ce Iepurasul Are Urechile Lungi

A fost odată un iepuraş frumos, rotund şi alb ca un ghem de vată; şi avea nişte urechiuşe, ca nişte petale mătăsoase. Dar faptul că era atât de mic şi de pufos nu-i era deloc pe plac iepuraşului şi când întâlni o zână bună plutind pe un nouraş, o întrebă cu mâhnire în glas:
- Zână bună, de ce sunt atât de mic? Vreau să fiu şi eu mare, cel puţin cât leul sau cât tigrul.

Zâna era gata să-l certe pe nemulţumit dar, văzându-i ochişorii rotunzi şi trişti, se înduplecă şi-i spuse:
- Bine, bine. Ia să te vedem cât eşti de viteaz şi după aceea mai stăm de vorbă. Vreau să-mi aduci o pană de erete, un ou de şarpe şi un dinte de crocodil.

Iepuraşul, care dorea cu orice preţ să fie şi el mare ca un leu sau ca un tigru, nu aşteptă să-i spună de două ori şi se făcu nevăzut. Îndreptându-se spre locul unde creşteau trestii înalte, tăie o bucată din tulpina unei trestii, meşteri un pic la ea şi reuşi să facă un fluier. "Acum ştiu ce am de facut", îşi zise iepuraşul în sinea lui, frecându-şi lăbuţele cu bucurie.

Din salt în salt părăsi câmpia şi urcă pe nişte dealuri mai înalte. Acolo, între nişte stânci pe jumătate ascunde, trăia eretele, spaima tuturor păsărilor. La o oarecare distanţă de el, iepuraşul începu să fluiere:
- Tu...Tu-u...tu-tu-ru...

Eretele, care îşi făcea siesta după o masă bună, se trezi şi, tare supărat, părăsi hamacul plecînd în căutarea celui care-l deranjase.
-Ce faci, obraznicule?
- Ah, domnule erete, doar am atins fluierul meu de păr fermecat. Iertaţi-mă că v-am deranjat, dar îmi era sete şi chemam apa să vină la mine.
- Aha ! excamă eretele, deci părul tău sună ca un fluier fermecat?
- Da, domnule erete, doar cât sufli şi face să apară orice mâncare îţi doreşti.
- Ia te uită! Aş vrea şi eu un fir de păr ca al tău, ca să nu mă mai obosesc căutând de mâncare.

Iepuraşul zâmbi de naivitatea eretelui şi, cu ton indiferent îi spuse:
- Dacă vă place, pot să vi-l dau, dar cu o condiţie, să primesc şi eu în schimb o pană din aripa măriei-voastre.
- Desigur, desigur, nimic mai simplu.
Şi zicând aceasta, îi dădu o pană din aripa sa.
Iepuraşul o luă fericit şi, înainte ca eretele să-şi dea seama de înşelătorie, dispăru ca prin farmec. Coborî colina şi, mergând el aşa gânditor, se trezi în dreptul unui boschet din care, cine credeţi că tocmai ieşea? Şarpele!

Iepuraşul, fără să ezite câtuşi de puţin, scoase repede fluierul şi începu iar:
- Tu...Tu-u...tu-tu-ru...
Şarpele se întoarse furios şi-i strigă:
- Hei, băiete, nu ţi-ai găsit alt loc unde să faci tărăboi?
- Ah, dacă aţi stii ce foame îmi este!
- Şi, dacă ţi-e foame, trebuie să fluieri ca un disperat?
- Fluierul meu nu-i ca oricare altul, ci este un fir de păr fermecat.
- Fermecat? Fii serios băiete, eu sunt prea bătrân ca să mai cred aşa ceva.

Iepuraşul mai fluieră odată. Şarpele se încolăci, se descolăci, se târî spre el, ca să audă mai bine.
- Şi ce faci tu cu firul tău de păr fermecat?
- Ah, îl fac să-mi aducă în faţă tot felul de mâncăruri.
-Dovedeşte-mi!
Pentru astăzi nu-i mai pot cere nimic. Dar aţi văzut vreodată un fir de păr care să cânte aşa?

Şarpele reflectă un moment şi până la urmă se lăsă convins.
Aş dori să am un astfel de fir de păr.Nu vrei să mi-l vinzi?
- Nu se poate...Dar aş putea să vi-l dau pe un ou de şarpe.
- N-am auzit ceva mai caraghios. Dar dacă asta vrei, am să-ţi fac voia.
Şi după ce se ondulă de câteva ori, intră în scorbură şi într-o clipă ieşi cu oul promis. Iepuraşul îl luă şi se făcu nevăzut.

Nu-i mai trebuia decât un dinte de crocodil.
Acum lucrurile, într-adevăr se complicau. Cum să obţină el un dinte al crocodilului? Tot gândindu-se aşa porni pe drumul spre râu. Când începu să se audă şopotul apei, cineva îl strigă:
- Hei, ce mai faci?
- A, dumneata erai, domnule pelican! Ce plăcere îmi face să te văd, răspunse politicos iepuraşul.
- Ce cauţi pe aici?
- Trebuie să-l văd pe crocodil.
- Aici este, răspunse pelicanul, şi cu ciocul lui greoi făcu semn spre o insuliţă plutitoare, care lăsa în urma ei o dâră de spumă.

Mulţumindu-i pelicanului pentru ajurorul său, iepuraşul porni spre insuliţa arătată.
- Tu...Tu-u...tu-tu-ru...se auzi apoi fluierul iepuraşului.
- Cine îndrăzneşte să facă atâta zgomot?
- Ah, eu, domnule crocodil. Vă cer scuze că nu v-am văzut!
- Dar ce faci cu fluierul acela?
- Fluier? Nu este fluier. Este un fir din părul meu fermecat, care cântă odată pe zi , ca să atragă tot felul de animale, să le mănânc. Dar la ce-mi trebuie mie, dacă eu mă hrănesc numai cu iarbă?

- Un fir de păr fermecat, care cântă ca un fluier? Şi care aduce animalele la el? Interesant, foarte interesant.
- Este adevărat, este bun doar pentru aceia care se hrănesc cu păsări, cu peşte, dar mie nu îmi este de nici un folos.
- Aşa e! Aşa e! Cred că mie mi-ar trebui...
- Cu siguranţă, domnule crocodil! Aţi putea dormi toată ziua şi, cînd vi s-ar face foame, n-aţi face decât să fluieraţi din firul de păr fermecat şi mâncarea v-ar prisosi.
- Bine, bine, băiete! Îmi poţi da mie firul tău de păr fermecat?
- Să vi-l dau?
- Adică să mi-l vinzi, am vrut să spun.
- De vândut, nu-l vând, poate să-l schimb, spuse iepuraşul.
- Să-l schimbi? Cu ce să-l schimbi?
- Cu un dinte de-al domniei voastre, să zicem.
- Un dinte? Eşti nebun? stigă crocodilul.
- Este singurul lucru pe care mi-l doresc, domnule crocodil.

Şi deodată pelicanul, care asistase la această discuţie, întrebă o altă pasăre, un pescăruş, care tocmai zbura pe acolo:
-Ascultă, prietene, ce zici tu de povestea iepuraşului?
- Cred că de data asta crocodilul va pierde negreşit, răspunse pescăruşul fără a se opri din zborul său.
- Da, da, aşa cred şi eu, răspunse pelicanul gânditor.

Între timp, crocodilul, văzând că iepuraşul dă să plece, îl strigă:
- Hei, băiete, unde pleci aşa grăbit?
- Acasă, unde să mă duc?
- Stai o clipă. Eu aş vrea să am firul tău de păr fermecat, că mi-ar fi de folos, dar...fără dintele meu, ce mă fac?
- Asta nu mai ştiu. Ceea ce pot să vă asigur este că mâncarea vă va veni la nas.
- Ia stai! Ia stai! Ce să mai chibzuiesc!... Cui nu-i place să-i vină mâncarea la nas?
Şi zicând acestea, îşi zmulse dintr-o zmucitură dintele şi il întinse iepuraşului.

Acesta, fericit, o luă la fugă şi nu se mai opri decât în locul unde o întâlnise pe zâna cea bună, aşezată pe nouraş.
- Zână bună, am adus ce mi-ai poruncit: pana de erete, oul de şarpe şi dintele de crocodil.
- Şi ce vrei acum, iepuraşule?
- Să-ţi ţii făgăduiala, atâta doar!
- Făgăduiala? Află că totul e bine alcătuit pe pământ. Dacă tu, aşa mic cum eşti ai reuşit să-l înşeli pe erete, pe şarpe şi pe crocodil, ce năzdrăvănii ai mai face dacă ai fii nmare cât un leu? Rămâi aşa cum eşti. Să nu-ţi doreşti niciodată să fii în pielea altcuiva.

Zicând acestea, îl trase uşor de urechiuşe, şi dintr-o dată urechile începură să i se lungească şi se făcură aşa cum le ştiţi şi voi.

Printeaza povestea