Artisti de Stefan Octavian Iosif

Vizualizari: 2377

Artisti de Stefan Octavian Iosif

Trei vagabonzi la poartă-mi vin;
Artişti - o mică trupă:
Copiii după ei se ţin,
Şi câinii dau să-i rupă...

Sunt doi micuţi, e mama lor;
Ea, cu flaşneta-n spate.
E-o zi de toamnă, pic de nor,
Dar cât de triste-s toate!

Cu ochii duşi, ca în extaz,
Ea cântă, şi ei joacă,
Îi cade părul pe obraz
Şi praful o îneacă.

Ei joacă, sar şi se-nvârtesc,
Împiedicaţi în zdrenţe;
Răsuflă greu când se opresc
Şi fac la reverenţe.

Întinde piciul istovit
O pălărie spartă:
Comedia s-a isprăvit,
De-acu - la altă poartă...

Pe urma celor ce s-au dus
Vârtej de frunze-aleargă...
Că mulţi mai poartă Cel-de-sus
Pe lumea asta largă!

Viaţa, 28 ianuarie 1896

poezii pentru copii, poezii pentru copii de , Artisti