Pribeagul de Stefan Octavian Iosif

Vizualizari: 2238

Pribeagul de Stefan Octavian Iosif

E noapte; la micuţa casă
Fereastra licăre-n lumină...
Vezi feţe vesele la masă:
Ei povestesc glumind şi-nchină.

Tu, singur, te strecori prin ceaţă
Şi-arunci privirea cu sfială:
Te-apucă dor de-o altă viaţă,
De linişte patriarhală...

În vis, te-apropii de fereastră,
Şi numa-n vis le tulburi pragul:
"Primiţi, primiţi la vatra voastră
Să hodinească şi pribeagul..."

Floare-albastră, 31 ianuarie 1899

poezii pentru copii, poezii pentru copii de , Pribeagul