Despre vorbire
Îmbucătura mare să-nghiţi
Şi vorba mare să nu o zici.
Deşi
Îmbucătura cea mare
Se înghite cu-necare.
Căci
Vorbele celor mari sunt ca smochinele de dulci,
Iar vorbele celor mici ca nişte nuci.
Zice un înţelept:
Sau taci, sau zi ceva mai bun decât tăcerea!
Şi
Dacă vrei să trăieşti liniştit, să nu vezi, să n-auzi, să taci.
Vorba-şi are şi ea vremea ei,
Iar nu să o trânteşti când vrei.
După proverbul turcesc: Sioileiesem sioz olur, sioilemeiesem dert olur,
Adică:
De voi zice, vorbă să face, de nu voi zice, venin să face.
Şi acum zice românul: Limba vacii este lungă,
Dar la coada-şi tot n-ajungă.
Şi iarăşi,
Sarea-i bună la fiertură,
Însă nu peste măsură.
Că
Unde este vorbă multă,
Acolo e treabă scurtă
Totdeauna
Cine are limbuţia,
E mai rea decât beţia.
Unul ca acela
Parcă se pune la ciorbă
Una-ntr-altă tot să soarbă,
Altfel nu-ţi dă pas de vorbă.
Până-şi găseşte să-i zica
Stăi, că nu ţi-e gura chioară,
Ţine rândul ca la moară,
Aici la râşniţă nu e,
Care când o vrea să puie.
Limbutul
N-are cine să-1 asculte
Şi el spune,-ndrugă multe.
Şi
Silă de vorbă îşi face,
Tot să troncănească-i place.
Parcă
A mâncat picioare de găină
Ş-îl tot râcâie la inimă.
De aceea
Săracul nu are nici haină,
Nici la inimă vro taină.
Totdeauna
Vorbele cele ferite în piaţă ş-în moară-s vorbite.
Despre învăţătură
Ce înveţi la tinereţe, aceea ştii la bătrâneţe.
Omul în copilărie lesne-nvaţă orice fie.
Meşteşugul la om e brăţară de aur.
Nici un meşteşug nu e rău, ci oamenii sunt răi.
Cine învaţă la tinereţe se odihneşte la bătrâneţe.
Calul bătrân nu se învaţă în buiestru.
Cine ştie carte are patru ochi.
Dar
Orice cu bătaie de cap se dobândeşte,
Pe drumuri nu să gândeşte.
Procopseala nu să cumpără cu bani, ci să câştigă cu ani.
Banii nu aduc procopseala, ci procopseala aduce banii.
Omul cât trăieşte învaţă şi tot moare neînvăţat.
Nimenea nu poate să zică: acum le ştiu toate.
De aceea
La orice treabă, pe Stan păţitul întreabă.
Că
Cine întreabă nu greşeşte.
Orbul cu întrebarea a nimerit Brăila.
Dar
Nu cere de la prost învăţ şi de la bătrân băţ.
Că
Orb pe orb povăţuind, cad amândoi în groapă.
Orbul îşi caută acul în aria cu paiele şi surdul îl povăţuieşte unde sună.
Nu cine trăieşte mai mult ştie multe, ci cine umblă mult ştie multe.
Mult trăieşti, multe auzi; mult umbli, multe vezi;
Mult trăieşti, multe pătimeşti; multe greşeşti, multe-nveţi.
Iar
Găina care cloceşte niciodată nu e grasă.
Dar şi
Piatra care se rostogoleşte din loc în loc nu prinde muşchi.
Toată musca nu face miere.
Toate străchinile nu sunt pentru ciorbă.
Procopseala nu e cârpă să o mototoleşti şi să o bagi în sân.
Că
Unde nu e cap,
vai de picioare.
A lipsit de acasă nouă ani şi s-a întors cu doi bani.
S-a dus bou şi s-a întors măgar.
Căci
Omul sfinţeşte locul, iar nu locul pe om.
Toată lumea este şcoală.
Şi
Vremea învaţă pe aceia ce n-au dascăl.
Adică:
Nevoia învaţă pe om şi nuiaua pe copil.
Ursul nu joacă de voie, ci de nevoie.
De aceea
Pisica răzgâiată nu prinde şoareci niciodată.
Copilul nepedepsit ramâne neprocopsit.
Copilul răzgâiat rămâne neînvăţat.
Despre viclenie
În faţă una-ţi vorbeşte
Şi-n dos alta-ţi croieşte.
Şi
În ochi cu gura te unge
Ş-în dos cu ac te împunge.
Şi
În faţă dinţi îţi albeşte
Şi inima îti negreşte.
Şi
În faţă te netezeşte
Şi in spate te ciopleşte.
El este
C-albina,-n gură cu miere
Ş-în coadă cu ac şi fiere.
Vicleanul
Fâţâie coada ca vulpea, în toate părţile.
Îl vezi numai,
Bună-ziua toată ziua şi din cap la toţi mereu moţ.
Şi
Te mângâie cu ghimpi
Şi
Te atinge cu bumbac.
Pe vicleanul
Cât să umbli să-l pipăieşti,
Nici în piuă nu-l nemereşti.
Cum a zis unul:
De scund este scund,
Dar nu-i dai de fund.
Cu un cuvânt,
Este taler cu două feţe.
Îmbucătura mare să-nghiţi
Şi vorba mare să nu o zici.
Deşi
Îmbucătura cea mare
Se înghite cu-necare.
Căci
Vorbele celor mari sunt ca smochinele de dulci,
Iar vorbele celor mici ca nişte nuci.
Zice un înţelept:
Sau taci, sau zi ceva mai bun decât tăcerea!
Şi
Dacă vrei să trăieşti liniştit, să nu vezi, să n-auzi, să taci.
Vorba-şi are şi ea vremea ei,
Iar nu să o trânteşti când vrei.
După proverbul turcesc: Sioileiesem sioz olur, sioilemeiesem dert olur,
Adică:
De voi zice, vorbă să face, de nu voi zice, venin să face.
Şi acum zice românul: Limba vacii este lungă,
Dar la coada-şi tot n-ajungă.
Şi iarăşi,
Sarea-i bună la fiertură,
Însă nu peste măsură.
Că
Unde este vorbă multă,
Acolo e treabă scurtă
Totdeauna
Cine are limbuţia,
E mai rea decât beţia.
Unul ca acela
Parcă se pune la ciorbă
Una-ntr-altă tot să soarbă,
Altfel nu-ţi dă pas de vorbă.
Până-şi găseşte să-i zica
Stăi, că nu ţi-e gura chioară,
Ţine rândul ca la moară,
Aici la râşniţă nu e,
Care când o vrea să puie.
Limbutul
N-are cine să-1 asculte
Şi el spune,-ndrugă multe.
Şi
Silă de vorbă îşi face,
Tot să troncănească-i place.
Parcă
A mâncat picioare de găină
Ş-îl tot râcâie la inimă.
De aceea
Săracul nu are nici haină,
Nici la inimă vro taină.
Totdeauna
Vorbele cele ferite în piaţă ş-în moară-s vorbite.
Despre învăţătură
Ce înveţi la tinereţe, aceea ştii la bătrâneţe.
Omul în copilărie lesne-nvaţă orice fie.
Meşteşugul la om e brăţară de aur.
Nici un meşteşug nu e rău, ci oamenii sunt răi.
Cine învaţă la tinereţe se odihneşte la bătrâneţe.
Calul bătrân nu se învaţă în buiestru.
Cine ştie carte are patru ochi.
Dar
Orice cu bătaie de cap se dobândeşte,
Pe drumuri nu să gândeşte.
Procopseala nu să cumpără cu bani, ci să câştigă cu ani.
Banii nu aduc procopseala, ci procopseala aduce banii.
Omul cât trăieşte învaţă şi tot moare neînvăţat.
Nimenea nu poate să zică: acum le ştiu toate.
De aceea
La orice treabă, pe Stan păţitul întreabă.
Că
Cine întreabă nu greşeşte.
Orbul cu întrebarea a nimerit Brăila.
Dar
Nu cere de la prost învăţ şi de la bătrân băţ.
Că
Orb pe orb povăţuind, cad amândoi în groapă.
Orbul îşi caută acul în aria cu paiele şi surdul îl povăţuieşte unde sună.
Nu cine trăieşte mai mult ştie multe, ci cine umblă mult ştie multe.
Mult trăieşti, multe auzi; mult umbli, multe vezi;
Mult trăieşti, multe pătimeşti; multe greşeşti, multe-nveţi.
Iar
Găina care cloceşte niciodată nu e grasă.
Dar şi
Piatra care se rostogoleşte din loc în loc nu prinde muşchi.
Toată musca nu face miere.
Toate străchinile nu sunt pentru ciorbă.
Procopseala nu e cârpă să o mototoleşti şi să o bagi în sân.
Că
Unde nu e cap,
vai de picioare.
A lipsit de acasă nouă ani şi s-a întors cu doi bani.
S-a dus bou şi s-a întors măgar.
Căci
Omul sfinţeşte locul, iar nu locul pe om.
Toată lumea este şcoală.
Şi
Vremea învaţă pe aceia ce n-au dascăl.
Adică:
Nevoia învaţă pe om şi nuiaua pe copil.
Ursul nu joacă de voie, ci de nevoie.
De aceea
Pisica răzgâiată nu prinde şoareci niciodată.
Copilul nepedepsit ramâne neprocopsit.
Copilul răzgâiat rămâne neînvăţat.
Despre viclenie
În faţă una-ţi vorbeşte
Şi-n dos alta-ţi croieşte.
Şi
În ochi cu gura te unge
Ş-în dos cu ac te împunge.
Şi
În faţă dinţi îţi albeşte
Şi inima îti negreşte.
Şi
În faţă te netezeşte
Şi in spate te ciopleşte.
El este
C-albina,-n gură cu miere
Ş-în coadă cu ac şi fiere.
Vicleanul
Fâţâie coada ca vulpea, în toate părţile.
Îl vezi numai,
Bună-ziua toată ziua şi din cap la toţi mereu moţ.
Şi
Te mângâie cu ghimpi
Şi
Te atinge cu bumbac.
Pe vicleanul
Cât să umbli să-l pipăieşti,
Nici în piuă nu-l nemereşti.
Cum a zis unul:
De scund este scund,
Dar nu-i dai de fund.
Cu un cuvânt,
Este taler cu două feţe.
Asculta povestea Povestea vorbei:
Printeaza povestea