Azi am avut o zi mai veselă decât cea de ieri! Treisprezece martie, ajunul împărțirii premiilor la teatrul Victor Emanuel, serbarea cea mai mare și cea mai frumoasă din fiecare an. De astă dată băieții care trebuiau să meargă pe scenă, ca să dea lista de premii domnilor care le împart, n-au fost trași la sorți, ci au fost aleși.
Directorul intră azi în școală după rugăciune și ne zise:
— Băieți, vă aduc o veste bună! pe urmă strigă: Coraci! Vrei să fii tu, mâine, unul dintre acei care dau lista de premii autorităților, la teatru?
Calabrezul răspunse că da!
— Foarte bine! zise directorul. Astfel o să avem și un re-prezentant al Calabriei. Ce frumos o să fie! Primăria a voit ca acei zece sau doisprezece băieți care prezintă cărțile și co-roanele, să fie băieți din toate unghiurile Italiei, adunați din toate școlile publice din Turin. Avem douăzeci de școli pri-mare și cinci divizionare: 7.000 de elevi. Într-un număr așa de mare n-a fost greu de găsit câte un băiat din fiecare pro-vincie a Italiei. În școala Torquato tasso s-au aflat doi repre-zentanți ai insulelor italiene: un sard și un sicilian, școala Boncompagni ne-a dat un florentin, fiul unui sculptor. În școala Tbaseo, s-a aflat un roman, născut chiar în Roma; pe urmă ne-a fost lesne să găsim: venețieni, lombarzi și roma-nioli. În școala Monsivo am găsit un napolitan, fiul unui ofi-țer, și de aici dăm un zdravăn și bun calabrez: pe tine Coraci. Adăugând pe piemontezul, se împlinește numărul de doisprezece.
E frumos, nu e așa? Veți primi premii din mâna fraților voștri din toate părțile Italiei. Băgați de seamă! O să apară pe scenă toți deodată, primiți-i cu aplauze. Sunt copii, dar își re-prezintă țara ca și cum ar fi bărbați: un mic steag tricolor e tot simbolul Italiei, ca și unul mare! Înțelegeți! Așadar aplaudați-i din inimă. Arătați că și inimioarele voastre se aprind, se înflăcărează în fața sfintei icoane a Patriei!
După ce ne rosti acestea, directorul plecă și profesorul spuse zâmbind:
— Așadar, Coraci, iată-te deputatul Calabriei!
Toți băturăm din palme râzând și, când ajunserăm în stradă, înconjurarăm pe Coraci și-l ridicarăm pe sus în triumf, strigând: Trăiască deputatul Calabriei! Negreșit în glumă, nu în bătaie de joc; mai mult ca să-l sărbătorim, căci e un băiat de inimă, pe care toți îl iubim.
El râdea. Îl duserăm așa până în colțul străzii, unde ne întâlnirăm cu un domn oacheș, care începu și el să râdă. Calabrezul strigă:
— Tata!
Atunci, școlarii deteră pe copil în brațele tatălui său și toți se răspândiră, fiecare încotro îi era drumul.
Directorul intră azi în școală după rugăciune și ne zise:
— Băieți, vă aduc o veste bună! pe urmă strigă: Coraci! Vrei să fii tu, mâine, unul dintre acei care dau lista de premii autorităților, la teatru?
Calabrezul răspunse că da!
— Foarte bine! zise directorul. Astfel o să avem și un re-prezentant al Calabriei. Ce frumos o să fie! Primăria a voit ca acei zece sau doisprezece băieți care prezintă cărțile și co-roanele, să fie băieți din toate unghiurile Italiei, adunați din toate școlile publice din Turin. Avem douăzeci de școli pri-mare și cinci divizionare: 7.000 de elevi. Într-un număr așa de mare n-a fost greu de găsit câte un băiat din fiecare pro-vincie a Italiei. În școala Torquato tasso s-au aflat doi repre-zentanți ai insulelor italiene: un sard și un sicilian, școala Boncompagni ne-a dat un florentin, fiul unui sculptor. În școala Tbaseo, s-a aflat un roman, născut chiar în Roma; pe urmă ne-a fost lesne să găsim: venețieni, lombarzi și roma-nioli. În școala Monsivo am găsit un napolitan, fiul unui ofi-țer, și de aici dăm un zdravăn și bun calabrez: pe tine Coraci. Adăugând pe piemontezul, se împlinește numărul de doisprezece.
E frumos, nu e așa? Veți primi premii din mâna fraților voștri din toate părțile Italiei. Băgați de seamă! O să apară pe scenă toți deodată, primiți-i cu aplauze. Sunt copii, dar își re-prezintă țara ca și cum ar fi bărbați: un mic steag tricolor e tot simbolul Italiei, ca și unul mare! Înțelegeți! Așadar aplaudați-i din inimă. Arătați că și inimioarele voastre se aprind, se înflăcărează în fața sfintei icoane a Patriei!
După ce ne rosti acestea, directorul plecă și profesorul spuse zâmbind:
— Așadar, Coraci, iată-te deputatul Calabriei!
Toți băturăm din palme râzând și, când ajunserăm în stradă, înconjurarăm pe Coraci și-l ridicarăm pe sus în triumf, strigând: Trăiască deputatul Calabriei! Negreșit în glumă, nu în bătaie de joc; mai mult ca să-l sărbătorim, căci e un băiat de inimă, pe care toți îl iubim.
El râdea. Îl duserăm așa până în colțul străzii, unde ne întâlnirăm cu un domn oacheș, care începu și el să râdă. Calabrezul strigă:
— Tata!
Atunci, școlarii deteră pe copil în brațele tatălui său și toți se răspândiră, fiecare încotro îi era drumul.
Printeaza povestea