Tata vrea ca în fiecare zi de sărbătoare, să chem la noi, acasă, pe vreunul din camarazii mei sau să mă duc eu la dânșii, ca să mă împrietenesc cu toți.
Duminica viitoare o să mă duc la plimbare cu Votini, ace-la care își curăță mereu fulgi de pe haine și care are atâta necaz pe Derossi.
A venit la mine de vreo câteva ori Garoffi, băiatul cel lung si slab, cu ochii mici și vicleni, care face mereu la socoteli. E fiul unui drogist...Doamne! Ce ciudat e! Își numără mereu banii în buzunar. Socotește foarte iute pe degete și face orice înmulțire, fără să se folosească de tabla lui Pitagora. E foarte econom, are și un bilet de la casa de economii. Firește că are bani strânși, el nu cheltuiește nici măcar un gologan, și când îi cade câte un bănuț pe sub bancă, este în stare să-l caute cu săptămânile. Derossi zice că face ca coțofenele. Strânge tot ce găsește: penițe întrebuințate, ace cu gămălie, mucuri de lumânări, timbre vechi. Sunt mai bine de doi ani de când adună timbre, are acum mai multe sute din fiecare țară, lipite într-un album, pe care vrea să-l vândă librarului, când îl va completa. El nu-și plătește caietele; le capătă degeaba de la librar, fiindcă îi aduce mușterii. La școală face mereu negoț; pe fiecare zi vinde felurite obiecte, face loterii, schimburi, apoi se căiește de schimbul făcut și își cere lucrul înapoi. Se joacă cu arșicele și nu pierde niciodată; vinde tutungiului ziare vechi. Are un mic caiet plin cu cifre, în care își scrie socotelile. La școală nu învață decât aritmetica și ar dori să capete medalia, numai pentru ca să aibă intrarea liberă la teatrul de marionete (păpuși). Mie-mi place fiindcă mă face să râd. Ne-am jucat de-a negustorul cu cântare și cu balanțe; cunoaște prețul exact al tuturor lucrurilor, cunoaște cântarul și face niște cornete de hârtie cu atâta îndemânare, încât juri că e băiat de băcănie. Mi-a spus că îndată ce va ieși din școală, o să deschidă o prăvălie, că are să facă avere cu un comerț nou, născocit de el!
Ce mulțumit a fost că i-am dăruit câteva timbre străine! A știut să-mi spună fără greșeală prețul fiecăruia. Când vine Garoffi pe la noi, tata se preface că citește ziarul și îl ascultă cu mult interes. Buzunarele lui sunt totdeauna pline cu lucruri de vânzare pe care le ascunde sub o manta lungă și neagră, cu care se poartă de obicei. Gândul îi este tot la negustorii. Dar ceea ce îl preocupă mai cu deosebire este co-lecția sa de timbre. Aceasta e comoara lui, de care vorbește necontenit, ca și cum ar aștepta să scoată o avere dintrînsa.
Camarazii noștri îl poreclesc zgârcitul, cămătarul. Eu, nu știu de ce, îl iubesc, căci am învățat multe de la el, și îl privesc ca și cum ar fi un om mare.
Coretti, fiul negustorului de lemne, zice că Garoffi nu și-ar da timbrele nici ca să scape viața mamei sale. Tata nu-l crede așa de interesat.
— Mai așteaptă ca să-l judeci, mi-a spus deunăzi.
În adevăr, are patima aceasta, dar îmi vine să cred că are inimă bună.
Duminica viitoare o să mă duc la plimbare cu Votini, ace-la care își curăță mereu fulgi de pe haine și care are atâta necaz pe Derossi.
A venit la mine de vreo câteva ori Garoffi, băiatul cel lung si slab, cu ochii mici și vicleni, care face mereu la socoteli. E fiul unui drogist...Doamne! Ce ciudat e! Își numără mereu banii în buzunar. Socotește foarte iute pe degete și face orice înmulțire, fără să se folosească de tabla lui Pitagora. E foarte econom, are și un bilet de la casa de economii. Firește că are bani strânși, el nu cheltuiește nici măcar un gologan, și când îi cade câte un bănuț pe sub bancă, este în stare să-l caute cu săptămânile. Derossi zice că face ca coțofenele. Strânge tot ce găsește: penițe întrebuințate, ace cu gămălie, mucuri de lumânări, timbre vechi. Sunt mai bine de doi ani de când adună timbre, are acum mai multe sute din fiecare țară, lipite într-un album, pe care vrea să-l vândă librarului, când îl va completa. El nu-și plătește caietele; le capătă degeaba de la librar, fiindcă îi aduce mușterii. La școală face mereu negoț; pe fiecare zi vinde felurite obiecte, face loterii, schimburi, apoi se căiește de schimbul făcut și își cere lucrul înapoi. Se joacă cu arșicele și nu pierde niciodată; vinde tutungiului ziare vechi. Are un mic caiet plin cu cifre, în care își scrie socotelile. La școală nu învață decât aritmetica și ar dori să capete medalia, numai pentru ca să aibă intrarea liberă la teatrul de marionete (păpuși). Mie-mi place fiindcă mă face să râd. Ne-am jucat de-a negustorul cu cântare și cu balanțe; cunoaște prețul exact al tuturor lucrurilor, cunoaște cântarul și face niște cornete de hârtie cu atâta îndemânare, încât juri că e băiat de băcănie. Mi-a spus că îndată ce va ieși din școală, o să deschidă o prăvălie, că are să facă avere cu un comerț nou, născocit de el!
Ce mulțumit a fost că i-am dăruit câteva timbre străine! A știut să-mi spună fără greșeală prețul fiecăruia. Când vine Garoffi pe la noi, tata se preface că citește ziarul și îl ascultă cu mult interes. Buzunarele lui sunt totdeauna pline cu lucruri de vânzare pe care le ascunde sub o manta lungă și neagră, cu care se poartă de obicei. Gândul îi este tot la negustorii. Dar ceea ce îl preocupă mai cu deosebire este co-lecția sa de timbre. Aceasta e comoara lui, de care vorbește necontenit, ca și cum ar aștepta să scoată o avere dintrînsa.
Camarazii noștri îl poreclesc zgârcitul, cămătarul. Eu, nu știu de ce, îl iubesc, căci am învățat multe de la el, și îl privesc ca și cum ar fi un om mare.
Coretti, fiul negustorului de lemne, zice că Garoffi nu și-ar da timbrele nici ca să scape viața mamei sale. Tata nu-l crede așa de interesat.
— Mai așteaptă ca să-l judeci, mi-a spus deunăzi.
În adevăr, are patima aceasta, dar îmi vine să cred că are inimă bună.
Printeaza povestea