poezii diverse – Baba şi moşneagul

Autor: Vasile Alecsandri

"Fost-ai, leleo, când ai fost
Ş-ai rămas un lucru prost".
"Fost-ai, badeo, om voinic
Ş-ai rămas om de nimic".
"Avuşi, leleo, floricele
Ş-acum ai zbârceli pe piele".
"Avuşi, badeo, ochii dârji
Ş-acum eşti cu trupu-n cârje".
"Fost-ai, leleo, cu lipici
Ş-ai rămas cu fugi de-aici".
"Fost-ai, badeo, om vioi
Ş-ai ajuns chiar un strigoi".

Printeaza poezia