poezii diverse – Cantece

poezii

Autor: Octavian Goga

I
Sus la cârciumă-n Dealu Mare,
De trei zile ţin soboru...
De trei zile beau şi-mi zice
Din laută Laie Chioru!
De trei zile, măi copile!
Doru-i greu şi jalea-i multă,
Şi tot zice, să le-aline,
Laie Chioru din lăută.
Zi, măi Laie, înc-un cântec
De-o cămaşă cu altiţă
Şi de-un drac cu ochii vineţi,
De-o Aniţă cârcimăriţă.
C-a trecut şi postul mare,
Şi moşia mi-e arată,
Şi crâşmarul dus la târguri...
Foaie verde, foaie lată!
Zi, măi Laie, de-o bălaie
Cu trupşor subţire, nalt...
Tu c-un ochi nu vezi, ţigane,
Să-l închizi şi celălalt!...
Luceafărul, Budapesta, 15 martie 1903
II
Măi crâşmare Niculaie,
Ce mai zici de lumea asta?
Dumnezeu să-ţi ţie vinul,
Şi norocul, şi nevasta!
Cum mai umblă tărgurile?
Băutura-i acră, vere,
Dar ţi-e harnică nevasta,
Arz-o focul de muiere!
Bea şi tu cu mine astăzi,
Că eu beau să-mi stâmpăr doru,
Parcă-i alta lumea asta
Când ne zice Laie Chioru.
Laie Chioru - bată-l Domnu -
El nu vede toate cele;
Ştie două din laută:
Una-i dor şi una-i jele.
Când de dor ne zice Laie,
Tremură cupa pe masă;
Când de jale cântă Laie,
Zboară cupa pe fereastră.
Şi-aş aprinde-atuncea satul...
Să-l văd pară , vâlvătaie...
Ochii vineţi foc să-i arză...
Măi crâşmare Niculaie!
Luceafărul, Budapesta, 1 mai 1903
III
Bea şi dumneata, părinte,
Dumnezeu să-ţi ţie darul,
Să mai poţi ceti psaltirea
Şi să poţi goli paharul.
Că noi bem de patru zile
Cu crâşmarul, umfle-l zmeii,
Bem, părinte, ca la nunta
De la Cana Galileii.
Ce-ar mai fi de lumea asta,
- Zice-alaltăieri vecinul -
Ca la nunta de la Cana,
De-am găti din apă vinul?
N-ar fi bine, măi vecine!
N-ar fi crâşme-atunci de loc,
Şi crâşmarul Niculaie
Nu s-ar duce-n iarmaroc...
N-ar mai fi nici Laie Chioru,
Ţie-l paza Maicii sfinte,
Nici Aniţa-cârcimăriţa,
Şi ne-am prăpădi, părinte!...
Luceafărul, Budapesta, 1 mai 1903
IV
Lună, lună, stea vicleană,
Neam de fire de vădană,
De ce dorurile mele
Spusu-le-ai la stele?
Stelele, sus, călătoare,
Fete mari, clevetitoare,
Mi-au dus vântului oftatul
Şi mă ştie satul.
Luceafărul, Budapesta, 15 martie 1904
V
Dorurile mele
N-au întruchipare,
Dorurile mele-s
Frunze pe cărare...
Spulberate şi strivite frunze pe cărare.
În zadar le caut
Visurile mele,
Strălucită salbă,
Salbă de mărgele...
Minunată şi pierdută salbă de mărgele.
Tot ce-mi ţese noaptea,
Zorile-mi destramă,
Mi s-a dus norocul...
Nu-l mai plânge, mamă...
La icoana Preacuratei nu-l mai plânge mamă.
VI
Fată mare, fată mare,
Călătoare printre stele,
Vin la tine-n miez de noapte
Toate visurile mele.
La fereastra ta, şirete,
Bat din aripi de mătasă,
Fată mare, fată mare,
Lasă-le să vie-n casă.
Tremurând să treacă geamul,
Să se-nşiruie mărunte
Pe şuviţa de pe tâmplă,
Pe şuviţa de pe frunte.
Fată mare,-n zorii zilei
Te-a vedea seninul soare
Strălucind cu o cunună
De albe mărgăritare.
Luceafărul, Budapesta, 1 decembrie 1904
Din volumul „Poezii”, 1905

Printeaza poezia

Tagged , , ,