povesti de citit Fratii Grimm – Casuta Din Padure

A fost odată un tăietor de lemne tare nevoiaș, și tăietorul ăsta trăia cu nevasta și cele trei fetițe ale lor într-un bordei, la marginea unui codru unde arareori călca picior de om. Și într-o dimineață, înainte de-a pleca la lucru, ca de obicei, tăietorul îi spuse nevestei:


- Când s-o face de amiaz', trimite-mi pe fata cea mare în pădure, cu merinde, că altminteri n-o să pot mântui lucrul. Și ca nu cumva să se rătăcească, mai adăugă el, o să iau cu mine punga asta de mei și o să presar boabele pe tot drumul.

De îndată ce văzu soarele strălucind sus pe cer, deasupra pădurii, fata cea mare porni la drum cu o oală plină cu ciorbă. Dar vrăbiile de câmp și de pădure, ciocârliile, cintezoii, mierlele și ereții ciuguliseră de mult boabele de mei. Așa că fata nu mai putu să dea de urma drumului. O porni atunci la întâmplare și merse ea așa, până ce amurgi și se întunecă de-a binelea. Copacii foșneau în întunericul nopții, bufnițele scoteau tot soiul de țipete și pe fată începu s-o prindă frica. Deodată zări în depărtare o rază de lumină scânteind printre pomi.

"Acolo trebuie că e vreo așezare de oameni, gândi ea; și-mi spune inima că nu m-or lăsa pe seama fiarelor și s-or îndura să-mi dea adăpost peste noapte..." Și se îndreptă, încrezătoare, spre lumina aceea. Curând se afla în fața unei căsuțe cu ferestrele luminate. Bătu la ușă și un glas aspru îi răspunse dinăuntru: "Intră!" Fata păși în tinda întunecoasă și bătu la ușa odăiței. "Dar intră o dată!", strigă același glas aspru.

Și când deschise ușa, fata văzu șezând la o masă un bătrân alb ca neaua, împovărat de ani. Moșneagul își ținea obrazul sprijinit în mâini și barba lui albă se revărsa peste tăblia mesei, până aproape de pământ. Lângă vatră se odihneau trei făpturi: o găinușă, un cocoșel și o vacă bălțată. Fata îi povesti bătrânului toate câte i se întâmplaseră și-l rugă să-i dea adăpost peste noapte. Bătrânul se întoarse atunci către cele trei făpturi și le zise:

Găinușa mea bălaie,

Cocoșel cu mândre straie,

Și tu, vaca mea bălțată,

Răspundeți fetei pe dată!

"Ducs!", răspunseră ele și, pesemne, în limba lor, asta înseamnă "Să-i facem pe voie!", căci bătrânul vorbi mai departe:

- La noi o să găsești câte nu gândești și toate din plin; du-te afară la vatră și pregătește-ne ceva pentru cină!

În bucătărie, fata găsi atâtea, c-ar fi avut cu ce să îndestuleze o omenire întreagă. Se apucă ea de găti o mâncare să-ți lingi degetele, nu alta, dar la cele trei făpturi nu se gândi defel. Aduse după aceea la masă o strachină plină vârf cu bucate, se așeză lângă bătrânul cel coliliu și mâncă până ce-și potoli foamea. După ce se sătură de-a binelea, îl întrebă pe bătrân:

- Ei, acu' îs obosită; unde găsesc un pat să mă culc?

Cele trei făpturi răspunseră într-un glas:

Cu el ai mâncat,

Cu el ai băut,

Dar gândul la noi nu ți-a fost.

Cată-ți dar singură loc de-adăpost!

Atunci bătrânul grăi:

- Urcă treptele astea și o să dai de-o odaie cu două paturi; scutură-le bine și așterne pe el cearșafuri curate, că viu și eu îndată să mă culc.

Fata urcă treptele și după ce scutură paturile și le primeni se întinse într-unul, fără să-l mai aștepte pe bătrân. După puțin veni și bătrânul cel alb ca neaua. Și când văzu că fata e cufundată într-un somn adânc, deschise o ușiță în podea și-i dădu drumul în pivniță.

Seara, târziu, tăietorul de lemne se întoarse acasă și-o luă la rost pe nevastă-sa că l-a lăsat să flămânzească toată ziua.

- Nu-s vinovată cu nimica, răspunse femeia. Fata a plecat cu prânzul, așa cum ne-am înțeles, dar pesemne că s-o fi rătăcit; mâine o să se înapoieze acasă, n-ai grijă!

A doua zi, tăietorul se sculă înainte de revărsatul zorilor și când fu să plece îi spuse nevesti-sii să-i trimită mâncarea cu fata cea mijlocie.

- O să iau cu mine o pungă cu linte, o liniști el; boabele de linte sunt mai mari decât cele de mei, așa că fata o să le poată vedea mai ușor și n-o să mai rătăcească drumul, ca soru-sa.

Când veni vremea prânzului, fata cea mijlocie porni și ea cu mâncarea în pădure, dar nu găsi pe drum nici urmă de linte. Ca și-n ajun, o ciuguliseră păsările codrului, de nu mai rămăsese măcar un bob. Fata rătăci în pădure, până se înnoptă, și nimeri și ea la căsuța bătrânului. Acesta o pofti să intre înăuntru și, de cum păși pragul, fata îl rugă pe unchiaș să-i dea ceva de mâncare și s-o adăpostească peste noapte.

Bătrânul cu barba albă se adresă din nou celor trei făpturi:

Găinușa mea bălaie,

Cocoșel cu mândre straie,

Și tu, vaca mea bălțată,

Răspundeți fetei pe dată!

Cele trei făpturi răspunseră iarăși "Ducs!" și toate se petrecură ca și cu o seară înainte: fata găti niște bucate să-ți lingi degetele, nu alta; mâncă și bău cu bătrânul, după pofta inimii, dar nu se îngriji câtuși de puțin de animale. Când întrebă unde ar putea să-și găsească un culcuș pentru noapte, ele îi strigară drept răspuns:

Cu el ai mâncat,

Cu el ai băut,

Dar gândul la noi nu ți-a fost.

Cată-ți dar singură loc de-adăpost!

De îndată ce fata adormi, intră și bătrânul în odaie; o privi cu luare-aminte, clătină din cap și, deschizând ușița cea tainică, o lăsă și pe ea să cadă în pivniță.

A treia zi dimineața, tăietorul de lemne îi spuse nevesti-sii:

- Astăzi să-mi trimiți mâncarea cu fata cea mică; ascultătoare și cuminte cum o știu, sunt sigur c-o s-o țină numai pe drumul drept, nu ca surorile ei, care nu pot să stea o clipă locului, de parc-ar fi niște zvăpăiați de bondari!

Dar nevastă-sa nici nu voi să audă:

- Vrei să-mi pierd și copilul cel mai drag?

- Fii fără grijă, îi răspunse el; fata n-o să se rătăcească, căci e cuminte și deșteaptă. Dar vorba ceea: "Paza bună trece primejdia rea", așa că tot am să iau niște mazăre, s-o presar pe drum; boabele de mazăre sunt mai mari decât cele de linte și-i vor arăta calea adevărată.

Dar când mezina ajunse în pădure, nu găsi nici măcar un bob de mazăre, căci porumbeii își umpluseră de mult gușile cu ele, așa că nici ea nu mai știu încotro s-o apuce. Rătăcea de colo-colo și nu-și găsea o clipă de liniște, gândindu-se că bietul taică-său o să flămânzească din pricina ei și că maica-sa o să se tânguie amarnic dacă s-o întâmpla ca nici ea să nu se mai întoarcă acasă.

Când se înnopta de-a binelea, numai ce zări și ea luminița scânteind printre pomi și, luându-se după ea, ajunse la căsuța din pădure. Se rugă frumos de bătrân să-i dea adăpost peste noapte și omul cu barba albă se adresă și de astă dată celor trei făpturi:

Găinușa mea bălaie,

Cocoșel cu mândre straie,

Și tu, vaca mea bălțată,

Răspundeți fetei pe dată!

"Ducs!", răspunseră ele. Atunci fata se apropie de vatra lângă care stăteau animalele și le dezmierdă drăgăstos; mângâie găinușa și cocoșelul, netezindu-le penele lucioase, iar pe vaca cea bălțată o scărpină între coarne.

Și după ce, ascultând de îndemnul bătrânului, găti o ciorbă strașnică și aduse castronul pe masă, își zise: "Oare se cade ca eu să mă îndestulez cu de toate, iar bietele animale să nu capete nimic? Că doar în casa asta găsești câte nu gândești, și toate din plin. Nu s-ar cuveni ca mai întâi să mă îngrijesc de animale?" Ieși afară, după orz, și-l presără pe dinaintea găinușei și a cocoșelului, iar pentru vacă aduse un braț bun de fân aromat.

- Mâncați cu plăcere, dragele mele animale, le îmbie fata, și dacă vi-e sete, o să vă aduc și apă proaspătă.

Aduse apoi o găleată plină cu apă și găinușa și cocoșelul se cocoțară îndată pe marginea găleții; își afundară ciocurile în apă și cât ai clipi își ridicară capul drept în sus, așa cum beau păsările, iar vaca cea bălțată trase și ea o înghițitură zdravănă. După ce animalele se săturară, fata se așeză la masă lângă bătrân și mâncă ceea ce-i lăsase el. După puțină vreme, găinușa și cocoșelul își vârâră căpșorul sub aripi și vaca cea bălțată începu să clipească din ochi, semn că-i era somn. Atunci fetița întrebă:

- N-ar fi timpul să mergem la culcare?

Omul cu barba albă se adresă și de astă dată celor trei făpturi:

Găinușa mea bălaie,

Cocoșel cu mândre straie,

Și tu, vaca mea bălțată,

Răspundeți fetei pe dată!

Și ele răspunseră "Ducs!". Apoi, către fetiță:

Cu noi ai mâncat,

Setea ne-ai astâmpărat

Și te-ai îngrijit cu drag de fiecare,

Somn ușor! E timpul de culcare...

Fata urcă treptele, scutură bine pernele și abia isprăvi de întins așternutul proaspăt, că și veni bătrânul; se lungi în pat și barba lui cea albă îi ajungea până la călcâie. Fata se urcă în patul celălalt și adormi pe dată.

Dormi ea liniștită, până pe la miezul nopții, când se iscă în casă o asemenea hărmălaie, că fata se trezi deodată din somn. Pârâia și scârțâia prin toate ungherele; ușa se deschidea cu zgomot și se izbea de perete, grinzile trosneau ca și cum ar fi fost smulse din încheieturi, iar treptele păreau că sunt gata-gata să se prăbușească. În cele din urmă se auzi o bubuitură asurzitoare ca și când s-ar fi năruit întreg acoperișul. După ce zgomotele se potoliră, și cum nu i se întâmplase nimic, fata continuă să stea liniștită în patul ei și adormi din nou.

Dar când se trezi a doua zi, soarele răsărise de mult și ce-i văzură ochii? Se afla într-o sală mare și-n jurul ei toate se scăldau într-o strălucire nemaivăzută; pereții erau zugrăviți cu flori de aur, pe un câmp de mătase verde, iar patul era de fildeș și plapuma de catifea purpurie. Foarte aproape de ea, pe un scaun, se afla o pereche de pantofi brodați cu mărgăritare. Fetei i se păru că totul e un vis, dar trei servitori îmbrăcați în straie bogate intrară în iatac și o întrebară ce le poruncește.

- Căutați-vă de treabă, răspunse fata. Mă scol îndată, să-i gătesc bătrânului o ciorbă și, după aia, o să-mi satur găinușa cea frumoasă, cocoșelul cel frumușel și frumoasa vacă bălțată.

Fata gândea că bătrânul trebuie să se fi sculat de mult, dar când aruncă o privire spre patul lui moșneagul dispăruse și-n locul moșneagului în pat se afla un străin. Îl privi mai cu luare-aminte și-și dădu seama că e tânăr și frumos. Tocmai atunci se trezi și flăcăul și, ridicându-se în capul oaselor, zise:

- Sunt fecior de împărat și am fost blestemat de-o vrăjitoare afurisită să trăiesc în pădurea asta, sub chipul unui om bătrân, albit de ani. Nimănui nu i s-a îngăduit să mă însoțească, în afară de cei trei servitori, care au luat unul înfățișare de găinușă, altul de cocoșel și altul de vacă bălțată. Și-mi era dat să zac sub puterea blestemului până ce s-ar fi ivit o fată cu inimă atât de bună, încât bunătatea ei să se reverse nu numai asupra oamenilor, ci și asupra animalelor... Ție ți-a fost hărăzit aceasta și-n miez de noapte ne-ai izbăvit de cruntul blestem. Și casa cea veche din pădure s-a prefăcut iarăși în palatul meu împărătesc...

După ce se sculară, feciorul de împărat porunci celor trei servitori să se gătească de drum, pentru a da de urma tăietorului de lemne și a nevestei sale și să-i poftească la nuntă.

- Dar unde sunt cele două surori ale mele? întrebă fata.

- Le-am încuiat în pivniță și mâine dimineață vor fi duse în adâncul pădurii, la un cărbunar, ca să-l slujească până ce s-or face mai bune și nu vor mai lăsa să flămânzească bietele animale.

Asculta povestea Casuta Din Padure:


Printeaza povestea