A trecut și acest an școlar, Enrico dragă, și mă bucur că, drept amintire a ultimei zile, îți rămâne întipărit în minte chipul viteazului băiat, care și-a dat viața, ca să scape pe aceea a prietenei sale.
Peste câteva zile o să te desparți de profesorii și de camarazii tăi și, pe lângă aceasta, am să-ți dau și o veste tristă. Despărțirea n-are să fiee numai pentru câteva luni, ci poate chiar pentru totdeauna. Tatăl tău din cauza profesiei sale este silit să părăsească Turinul și noi, firește, o să mergem cu dânsul. Plecăm la toamnă, astfel că tu vei fi nevoit să intri în altă școală.
Îți pare rău, nu este așa, Enrico! Și cum să nu-ți pară rău! Sunt încredințată că-ți iubești vechea ta școală, unde timp de patru ani, ai avut bucuria să te duci de două ori pe zi la învățătură, să te întâlnești cu aceiași colegi, profesori și părinți; unde tatăl tău și mama ta veneau voioși să te aștepte la ieșire. Sigur că-ți iubești școala, unde ți s-a deschis min-tea, unde ai întâlnit atâția tovarăși buni, unde fiecare cuvânt ce ai auzit a fost pentru binele tău. Chiar pedepsele ți-au folosit. Păstrează totdeauna această dulce amintire și i-ați rămas bun din inimă, de la toți acești drăgălași băieți. Unii din ei vor ti supuși poate la neajunsuri, își vor pierde părinții; alții vor muri tineri: alții își vor vărsa sângele pe câmpul de bătaie; mulți se vor face cinstiți și buni meșteșugari, părinți muncitori, și cine știe dacă vreunul din ei nu o să aducă vreun mare folos țării sale, și nu-și va câștiga un renume prin vreo faptă însemnată! Despartă-te de ei cu iubire. Lasă o părticică din inima ta în această mare familie pe care tatăl tău și mama ta o iubesc, pentru că ea te-a iubit pe tine; în care ai intrat copilaș și din care ieși flăcău în toată firea.
Școala ți-a fost mamă; ea te-a luat din brațele mele pe când nu știai încă să vorbești deslușit și acum mi te înapoiază mare, voinic, bun și silitor. Eu o binecuvântez, iar tu să nu o uiți niciodată, fiul meu. E chiar cu neputință să o uiți. O să te faci mare, o să colinzi lumea, o să vezi orașe mari, monumente minunate și o să uiți multe din lucrurile văzute; dar clădirea modestă cu obloanele ferestrelor închise, mica grădiniță unde a îmbobocit cea dintâi floare a inteligenței tale, îți vor rămâne întipărite în inimă și ți le vei aminti până la cea din urmă zi a vieții tale, precum eu îmi voi aminti în veci casa în care am auzit pentru prima oară glasul tău.
Mama ta.
Peste câteva zile o să te desparți de profesorii și de camarazii tăi și, pe lângă aceasta, am să-ți dau și o veste tristă. Despărțirea n-are să fiee numai pentru câteva luni, ci poate chiar pentru totdeauna. Tatăl tău din cauza profesiei sale este silit să părăsească Turinul și noi, firește, o să mergem cu dânsul. Plecăm la toamnă, astfel că tu vei fi nevoit să intri în altă școală.
Îți pare rău, nu este așa, Enrico! Și cum să nu-ți pară rău! Sunt încredințată că-ți iubești vechea ta școală, unde timp de patru ani, ai avut bucuria să te duci de două ori pe zi la învățătură, să te întâlnești cu aceiași colegi, profesori și părinți; unde tatăl tău și mama ta veneau voioși să te aștepte la ieșire. Sigur că-ți iubești școala, unde ți s-a deschis min-tea, unde ai întâlnit atâția tovarăși buni, unde fiecare cuvânt ce ai auzit a fost pentru binele tău. Chiar pedepsele ți-au folosit. Păstrează totdeauna această dulce amintire și i-ați rămas bun din inimă, de la toți acești drăgălași băieți. Unii din ei vor ti supuși poate la neajunsuri, își vor pierde părinții; alții vor muri tineri: alții își vor vărsa sângele pe câmpul de bătaie; mulți se vor face cinstiți și buni meșteșugari, părinți muncitori, și cine știe dacă vreunul din ei nu o să aducă vreun mare folos țării sale, și nu-și va câștiga un renume prin vreo faptă însemnată! Despartă-te de ei cu iubire. Lasă o părticică din inima ta în această mare familie pe care tatăl tău și mama ta o iubesc, pentru că ea te-a iubit pe tine; în care ai intrat copilaș și din care ieși flăcău în toată firea.
Școala ți-a fost mamă; ea te-a luat din brațele mele pe când nu știai încă să vorbești deslușit și acum mi te înapoiază mare, voinic, bun și silitor. Eu o binecuvântez, iar tu să nu o uiți niciodată, fiul meu. E chiar cu neputință să o uiți. O să te faci mare, o să colinzi lumea, o să vezi orașe mari, monumente minunate și o să uiți multe din lucrurile văzute; dar clădirea modestă cu obloanele ferestrelor închise, mica grădiniță unde a îmbobocit cea dintâi floare a inteligenței tale, îți vor rămâne întipărite în inimă și ți le vei aminti până la cea din urmă zi a vieții tale, precum eu îmi voi aminti în veci casa în care am auzit pentru prima oară glasul tău.
Mama ta.
Printeaza povestea