Garrone își atrage iubirea tuturor, iar Derossi, admirația. A căpătat iarăși cea dintâi medalie; va fi, neapărat, și anul acesta, tot el, cel dintâi din clasă.
Nu poate nimeni să lupte cu el. Toți îi recunosc destoini-cia în toate materiile. E cel dintâi: la compoziții, la aritme-tică, la gramatică, la desen și are o ținere de minte uimi-toare. Pricepe toate fără nici o trudă; ai crede că învățătura pentru dânsul e o jucărie! Profesorul i-a zis ieri:
— Dumnezeu te-a înzestrat cu multe daruri: vezi, nu le risipi.
Pe lângă toate acestea e înalt și frumos, are un păr auriu si numai cârlionți. Este foarte sprinten, sare peste bănci, proptindu-se numai într-o mână, și are multă îndemânare pentru mânuirea armelor. Derossi e de doisprezece ani, și e fiul unui negustor. Se poartă totdeauna curat și bine îmbră-cat, hainele-i sunt de postav tivit cu nasturi de metal poleit. E vesel la fire, vioi și drăgălaș, totdeauna cuviincios cu toți. E foarte bun cu băieții, îi ajută la examene și nimeni n-a cu-tezat până acum, să-l necăjească sau să-i zică o vorbă proas-tă. Nobis, Franti și Votini îl pismuiesc grozav, dar el nu-i bagă în seamă, poate chiar că nu înțelege. Când trece printre bănci, ca să strângă caietele de concursuri, toți îi zâmbesc și-l apucă de mână. E foarte darnic, dăruiește băieților ziare ilustrate, cadre, penițe, tot ce primește de pe la rude. A făcut pentru băiatul calabrez o hartă geografică a Calabriei. Gro-zav îi place să dea și dăruiește totul fără părtinire, ca un om cu dare de mână, cu zâmbetul pe buze.
E peste fire să n-ai necaz pe dânsul, când vezi ce slab ești față cu el la orice materie. Chiar eu îl pizmuiesc, mă cuprin-de uneori un fel de ciudă contra lui, când îmi învăț vreo lecție grea și mă gândesc că el o învață fără nici o greutate. Când mă întorc însă la școală și-l văd așa de frumos, vesel și zâmbind tuturor; când îl aud că răspunde cu atâta siguranță la întrebările profesorului; atunci orice necaz sau pizmă îmi piere din suflet și mi-e rușine când mă gândesc că am fost în stare, să încerc un simțământ așa de înjositor. Aș vrea să stau tot lângă el și să urmez cu dânsul toate clasele.
Prezența lui, glasul lui, mă îndeamnă la învățătură și mă înveselește.
Profesorul i-a dat azi dimineață să copieze povestirea lu-nară intitulată: "Micul cercetaș lombard", pe care o să ne-o citească mâine. Vedeam de pe chipul lui că ceea ce scria îl mișca foarte mult. Era aprins la față, avea ochii plini de lacrimi și buzele-i tremurau. Cu ce plăcere i-aș fi spus drept în față și din toată inima:
— Derossi, tu ești cu mult mai presus decât mine. ai o minte de om mare, eu sunt un biet copilaș, față de tine. Te stimez și te admir!
Nu poate nimeni să lupte cu el. Toți îi recunosc destoini-cia în toate materiile. E cel dintâi: la compoziții, la aritme-tică, la gramatică, la desen și are o ținere de minte uimi-toare. Pricepe toate fără nici o trudă; ai crede că învățătura pentru dânsul e o jucărie! Profesorul i-a zis ieri:
— Dumnezeu te-a înzestrat cu multe daruri: vezi, nu le risipi.
Pe lângă toate acestea e înalt și frumos, are un păr auriu si numai cârlionți. Este foarte sprinten, sare peste bănci, proptindu-se numai într-o mână, și are multă îndemânare pentru mânuirea armelor. Derossi e de doisprezece ani, și e fiul unui negustor. Se poartă totdeauna curat și bine îmbră-cat, hainele-i sunt de postav tivit cu nasturi de metal poleit. E vesel la fire, vioi și drăgălaș, totdeauna cuviincios cu toți. E foarte bun cu băieții, îi ajută la examene și nimeni n-a cu-tezat până acum, să-l necăjească sau să-i zică o vorbă proas-tă. Nobis, Franti și Votini îl pismuiesc grozav, dar el nu-i bagă în seamă, poate chiar că nu înțelege. Când trece printre bănci, ca să strângă caietele de concursuri, toți îi zâmbesc și-l apucă de mână. E foarte darnic, dăruiește băieților ziare ilustrate, cadre, penițe, tot ce primește de pe la rude. A făcut pentru băiatul calabrez o hartă geografică a Calabriei. Gro-zav îi place să dea și dăruiește totul fără părtinire, ca un om cu dare de mână, cu zâmbetul pe buze.
E peste fire să n-ai necaz pe dânsul, când vezi ce slab ești față cu el la orice materie. Chiar eu îl pizmuiesc, mă cuprin-de uneori un fel de ciudă contra lui, când îmi învăț vreo lecție grea și mă gândesc că el o învață fără nici o greutate. Când mă întorc însă la școală și-l văd așa de frumos, vesel și zâmbind tuturor; când îl aud că răspunde cu atâta siguranță la întrebările profesorului; atunci orice necaz sau pizmă îmi piere din suflet și mi-e rușine când mă gândesc că am fost în stare, să încerc un simțământ așa de înjositor. Aș vrea să stau tot lângă el și să urmez cu dânsul toate clasele.
Prezența lui, glasul lui, mă îndeamnă la învățătură și mă înveselește.
Profesorul i-a dat azi dimineață să copieze povestirea lu-nară intitulată: "Micul cercetaș lombard", pe care o să ne-o citească mâine. Vedeam de pe chipul lui că ceea ce scria îl mișca foarte mult. Era aprins la față, avea ochii plini de lacrimi și buzele-i tremurau. Cu ce plăcere i-aș fi spus drept în față și din toată inima:
— Derossi, tu ești cu mult mai presus decât mine. ai o minte de om mare, eu sunt un biet copilaș, față de tine. Te stimez și te admir!
Printeaza povestea