poezii diverse – Codreanul

Autor: Vasile Alecsandri

I
Frunzuliţă de dudău!
S-a aflat la Movilău
De Codreanul cela rău,
Că se primblă prin ponoare
Prin potici fără soare,
Cu sarică bocsănească
Şi căciulă ţurcănească,
Nimeni să nu mi-l cunoască.
Mult e mândru, sprintenel
Cel voinic, cel voinicel!
Şi tot cată-un căluşel
Roibuleţ, cu părul creţ
De-al lui Codrean drăguleţ.
Mult aleargă, s-osteneşte,
Cal pe gânduri nu găseşte;
Câţi fugari i s-arăta,
El de coamă-i apuca,
Peste tufe-i arunca.
Dacă vedea şi vedea
Că norocul nu-l slujea,
În baltag se rezema,
Colea-n vale se lăsa,
Colea-n vale, la strâmtoare
Unde trec mocani cu sare.
Iar în drum cât se punea,
C-un mocan se întâlnea
Şi din gură aşa-i grăia:
"Cale bună, măi muntene!"
"Mulţumim, frate Codrene!"
"Măi Mocane frăţioare,
Nu ţi-e roibul de schimbare?
Să-ţi dau chebea din spinare
Ş-un car mare plin de sare,
Un car mare cu opt boi
Să mergi bogat de la noi?"
"Nu mi-e roibul de schimbare,
Nici mi-e roibul de vânzare,
Că cu mama roibului
Plătesc valea Oltului,
Şi de-aş vinde pe roibul,
Aş plăti Movilăul."
"Alelei! mocănaş dragă,
De mine dorul se leagă.
Fă şi tu pe dorul meu
Că bun e cel Dumnezeu!
Dă-mi pe roibul drăguleţ,
Ca să cerc de-i şoimuleţ.
De-i mi-a plăcea umbletul
Eu ţi-oi da şi sufletul."
Mocănaşul se pleca,
Codrenaşul încăleca...
Trei rugini el îi trăgea,
Astfel roibul meu fugea...
Văile se limpezea!
Se ducea hoţul râzând,
Fugea roibul nechezând,
Iar mocanul sta plângând
Şi din gură tot zicând:
"Alelei! măi Codrenele!
Te vezi de pe sprâncenele
Că eşti făcător de rele.
Vin , Codrene, înapoi,
Dă-mi încaltea cei opt boi,
Câţiva bani de cheltuială
Şi chebea de primeneală."
"Ba-ţi fă cruce, măi mocan,
Zi c-ai cinstit pe Codrean,
Că de-oi veni înapoi
În loc de car cu opt boi,
Ţi-oi da nişte pumni zgârciţi
De ţi-or părea bani găsiţi"
Şi s-a dus, s-a dus, s-a dus
Până ce soarele-a apus.
II
Frunză verde de alună!
Codrenaş cu voie bună
Se urca în deal la stână,
Se urca şi chiuia...
Toţi ciobanii că fugea!
Numai unul rămânea,
Lângă foc se întindea,
Bolnăvior că se făcea,
Codrenaş îl pricepea
Şi din gură aşa-i zicea:
"Mânca-te-ar lupii cioban!
La ce te mai faci viclean
Că ţi-oi trage-un iatagan
De-i sări ca un şoldan!
Scoală de-mi alege-un cârlan,
Cârlănaş de la Ispas
Tinerel, rotund şi gras."
El cârlanul şi-l lua,
La ciochine şi-l lega
Şi cu roibul iar pleca,
Şi cu roibul se lăsa
Colo-n vale la Şanta,
La Şanta, la crâşmăreasă
Cu ochi mari de puică-aleasă.
Bea Codrean, se veseleşte,
Cu Şanta se drăgosteşte
Şi de plată nici gândeşte.
Bea Codrean şi porunceşte,
Iar crâşmaru-îngălbeneşte
Şi porunca-i împlineşte.
"Măi bădiţă, măi crâşmar!
Adă-o ploscă de Cotnari
Şi una de Odobeşti
Dacă vrei să mai trăieşti!"
Ploştile Codrean lua,
La oblânc le anina,
Crâşmăriţa săruta,
Şi cu roibul iar pleca
Şi cu roibul se lăsa
Deasupra Copoului,
Colea-n rediul Breazului,
Locaşul viteazului.
El la umbră se punea,
Cârlanu-întreg şi-l frigea,
Masă mândră-şi întindea,
Şi mânca, bea, veselea,
De potiră nici gândea!
Dar potira-l urmărea,
Potiră arnăuţească
Cu iarbă vânătorească,
Unde-a da să nu greşească!
Codrenaş cât o vedea,
Plosca la gură-aducea,
Iar potira-i tot zicea:
"Dă-te, Codrene, legat,
Să nu te ducem stricat."
Codrenaş le răspundea:
"Mielu-i gras, ploscuţa-i grea,
De sunteţi niscaiva fraţi,
Iată masa şi mâncaţi!"
Arnăuţii se izbeau,
Armele de foc scoteau
Şi-n Codrean le slobozeau...
Pieptul lui Codrean sărea!
Iar el rănile-şi strângea,
Plumbii din carne-şi scotea,
Cu ei durda-şi încărca
Şi din gură-aşa striga:
"Alelei! tâlhari păgâni!
Cum o să vă dau la câini,
Că de-atâta sunteţi buni".
Apoi durda-şi întindea
Şi-n plin durda lui pocnea.
Potiraşii jos cădeau,
În sânge se zvârcoleau.
Iar Leonti-Arnăutul,
Înghiţi-l-ar pământul!
Nasturi de-argint că scotea
De-ncărca o şuşanea
Şi-n Codrean o slobozea,
Pe Codrenaş mi-l rănea!
Voinicelul meu turba,
În durdă se rezema,
Baltagul şi-l ridica,
În Leonti-l repezea
Şi capul îi reteza.
Capul de-a dura sărea,
Sângele bolborosea,
Trupul metanii făcea.
Dar Codreanul tot slăbea,
Pe genunchi bietul cădea,
În palme se sprijinea,
Şi potira mi-l prindea,
Lega-s-ar moartea de ea!
III
Frunză verde de măcieş,
Pe Codreanu-l duc la Ieşi,
La Domnul, la Ilieş.
Şi mi-l duc într-un divan
Unde Domnul cu caftan
Şi pe cap cu gugiuman
Sta culcat pe-un buzdugan
Lâng-un grec ţarigrădean.
"Măi Codrene, voinicele,
Spune tu domniei mele,
Mulţi creştini ai omorât
Cât în ţară ai hoţit?"
"Domnule, măria-ta!
Jur pe Maica Precista,
Eu creştini n-am omorât
Cât în ţară-am voinicit,
Vreun creştin de-l întâlneam,
Averile-i împărţeam.
Cu doi cai de-l apucam,
Unu-i dam, unu-i luam.
Mâna-n pungă de-i băgam,
Jumătate-o deşertam.
Unde vedeam săracul,
Îmi ascundeam baltagul,
Şi-i dam bani de cheltuială
Şi haine de primeneală.
Iar unde zăream grecul,
Mult îmi ardea sufletul
Pân ce-i retezam capul!
În cap mâna că-i puneam,
La pământ îl aduceam,
Căpăţâna i-o tăiam
Şi la corbi o juruiam!"
Cel grec mândru, coroiat,
Ce şedea cu domnu-n sfat,
Pe Codrean cât l-auzea,
La faţă se-ngălbenea,
Pe covor îngenunchea
Şi din gură-aşa grăia:
"(De-a mai fi Codrean vro vară,
Îmi scoate grecii din ţară.)
Domnule, măria-ta!
Pe Codreanul nu-l ierta,
Că el capul ţi-a mânca
Şi foc târgului ţi-a da
Şi pe doamna ţi-a fura".
Domnul că se speria,
Semn călăului făcea.
Iar Codreanu priceputul,
Priceputul şi păţitul,
Semnul domnului zărea
Şi din gură-aşa grăia:
"Domnule, măria-ta!
Tu pe greci nu asculta,
Că ei viaţa ţi-or scurta,
Grecu-i fiară duşmănoasă,
Grecu-i limbă veninoasă,
Grecu-i boală lipicioasă
Ce pătrunde până la oase!
Iar de vrei tu să mor eu,
Mai lungeşte veacul meu
Să mă-mpac cu Dumnezeu.
Las să mă mărturisesc,
De moarte să mă gătesc,
Şi s-ascult slujba cea mare
Din gura popii Macare!"
Domnul pe gânduri cădea,
Semn Armaşului făcea;
Porţile se deschidea,
Iar Codreanu-n gândul său
Zicea: "Bun e Dumnezeu!"
IV
Frunză verde de bujor!
La biserică-n pridvor
Sta Codreanul frăţior
Cu butucul de picior.
Popa slujbele-i citea,
De moarte mi-l pregătea.
Codrenaş se umilea
Şi popii, gemând, zicea:
"Părinte, sfinţia-ta!
Mai dezleagă-mi pe dreapta
Să-mi fac cruce cu dânsa,
Să-mi fac cruce, să mă-nchin
Ca să mor ca un creştin."
Popa dreapta-i dezlega,
El în sân mâna-şi băga,
Dalb de paloş că scotea,
De butuc că-l şi trântea
Şi butucul deschidea:
"Alelei! tâlhari păgâni,
Cum o să vă dau la câini,
Că de-atâta sunteţi buni!"
Cum zicea, aşa făcea,
Potira măcelărea
Şi la curte se-ntorcea
Şi-n glas mare-aşa zicea:
"Domnule, măria-ta!
Ian deschide-ţi fereastra,
Să ne vedem feţele,
Să ne-auzim vorbele.
Să ştii, Doamne, să ştii bine
Că nu-i vrednic pentru tine
Să omori voinici ca mine!"
Domnul faţa şi-aprindea,
Grecu-n beciuri s-ascundea,
Curtenii cu toţi săreau,
Poarta curţii închideau.
Codrenaş dacă vedea,
Paloşul şi-l zângănea
Şi deodată chiuia:
"Alelei! cal roibuleţ,
De-al lui Codrean drăguleţ!
Unde eşti, voinicule,
Să-mi mai scapi tu zilele!"
Iată roibu-l auzea,
Iată roibul necheza,
De la iesle se smucea,
La glas de stăpân venea.
Venea vesel ne-nşeuat,
Ne-nşeuat şi ne-nfrânat,
Zbura vesel pe pământ,
Nara-n vânt şi coama-n vânt.
Codrenaş se-nveselea,
Pe el iute se-azvârlea,
Printre gloanţe viu trecea,
Zid de piatră nalt sărea
Şi, sărind, aşa zicea:
"Rămâi, Doamne, pe domnie,
Eu mă duc în haiducie!
Rămâi, Doamne, sănătos,
Că tu vrednic nu mi-ai fost.
Ilieş, rămâi cu bine,
Că nici tu nu eşti de mine
Şi nici eu nu sunt de tine!"
Scăpatu-mi-a voinicul!
Eu mă-nchin cu cântecul,
Ca codrul cu freamătul,
Ca roibul cu umbletul.
Roibul sare zid în loc,
Scoate voinicul din foc,
Codrul frunza-şi îndeseşte
Pe voinic îl mistuieşte.
Rămâneţi în veselie.
Ca Codreanu-n haiducie
Şi-mi faceţi parte şi mie.

Printeaza poezia

Articole recomandate