Autor: Carmen Sylva
Caldul soare-al verii ţese-acum fericeFire lungi prin aer, tort de-argint curat;
Bate-o dulce boare câmpu nrourat
Legănând prin lanuri aurul din spice.
Frunzele gătite ca de sărbători
Râd, pe spate vesel capul şi-l aruncă –
Un copac, el singur, gol de tot pe luncă
Stă ntratâta lume de cântări şi flori.
N are bucurie nici de vânt şi ploae,
Nici de cânt de paseri, nici de cuib cu pui;
Din podoaba ntreagă a vieţii lui
Nu-i rămase bietul nici măcar o foae.
Ce ruşine, Doamne! Cât de bucuros
Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe
Prin pustii cu neguri, printre stânci deşarte,
Ori să vie vântul să te-asvârlă jos.
Dar el stă, sărmanul, stă nrădăcinat –
Iată vie-un fulger şi-o să mori! Nu plânge!
Nu! Veni furtuna vai, numai spre-a frânge
Crengi din el, lăsându-l şi mai ruşinat!
Din volumul "Balade şi romanţe"
Printeaza poezia