poezii diverse – Copii eram noi amândoi…

poezii

Autor: Mihai Eminescu

Copii eram noi amândoi,
Frate-meu şi cu mine.
Din coji de nucă car cu boi
Făceam şi înhămam la el
Culbeci bătrâni cu coarne.
Şi el citea pe Robinson,
Mi-l povestea şi mie;
Eu zideam Turnul Babilon
Din cărţi de joc şi mai spuneam
Şi eu câte-o prostie.
Adesea la scăldat mergeam
În ochiul de pădure,
La balta mare ajungeam
Şi l-al ei mijloc înotam
La insula cea verde.
Din lut acolo am zidit,
Din stuful des şi mare,
Cetate mândră la privit,
Cu turnuri mari de tinichea,
Cu zid împresurată.
Şi frate-meu ca împărat
Mi-a dat mie solie,
Să merg la broaşte neapărat,
Să-i chem la bătălie ­
Să vedem cine-i mai tare.
Şi împăratul broaştelor,
C-un oacaca de fală,
Primi ­ porunci oştilor.
Ca balta s-o răscoale.
Şi am pornit război.
Vai! multe broaşte noi am prins
­ Îmi pare chiar pe rege ­
Şi-n turnul negru le-am închis,
Din insula cea verde.
Spre sar-am făcut pace
Şi drumul broaştelor le-am dat,
Săltau cu bucurie,
În balt-adânc s-au cufundat
Ca să nu mai revie.
Noi am pornit spre casă.
Atunci răsplata am cerut
Pentru a mele fapte ­
Şi frate-meu m-a desemnat
De rege-n miazănoapte
Peste popoare indiene.
Motanul alb era vistier,
Mârzac cel chior ministru ­
Când de la el eu leafa-mi cer,
El miaună sinistru.
Cordial i-am strâns eu laba.
Şi împăratul milostiv
Mi-a dat şi de soţie
Pe fiica lui cu râs lasciv
Şi ţeapănă, nurlie,
Pe Tlantaqu-caputli.
Am mulţămit cu-n umil semn,
Drept mantie o-prostire ­
M-am dus l-amanta mea de lemn,
În sfânta mănăstire,
Într-un cotlon de sobă.
Şi ah! şi dragă-mi mai era!
Vorbeam blând cu dânsa,
Dară ea nu-mi răspundea
Şi de ciudă eu atunci
Am aruncat-o-n foc.
Şi pe şură ne primblam
Peste stuf şi paie
Şi pe munţi ne-nchipuiam.
Cu fiece bătaie
Mărşileam alături.
Şi pe cap mi se umfla
Casca de hârtie.
O batistă într-un băţ,
Steag de bătălie.
Cântam: Trararah!
Ah! v-aţi dus visuri, v-aţi dus!
Mort e al meu frate.
Nimeni ochii-i n-a închis
În străinătate ­
Poate-s deschişi şi-n groapă!
Dar ades într-al meu vis
Ochii mari albaştri
Luminează ­ un surâs
Din doi vineţi aştri
Sufletu-mi trezeşte.
Eu? Mai este inima-mi
Din copilărie?
....................................
Ah! îmi îmblă ades prin gând
O cântare veche.
Parcă-mi ţiuie-aiurind
Dulce în ureche:
Lume, lume şi iar lume!

Printeaza poezia

Tagged , , ,