poezii diverse – Căpitanul Romano

Autor: Vasile Alecsandri

Se dase trei asalturi redutei neînvinse,
Tustrele îndrăzneţe şi crunte, dar respinse.
Şi câmpul întreg de sânge acoperit era,
Şi, cuib grozav de moarte, reduta fulgera.
În şanţuri trupuri multe grămadă, răsturnate,
Şi altele străpunse, pe dâmburi acăţate,
Formau un crud spectacol ce lumii arăta
Cum ştie pedestraşul în foc a se lupta.
Romani căpitanul de trei ori cu ai săi,
De trei ori ajunsese la şanţuri cel întâi,
Ş-acum, retras deoparte, strângea coloana-i ruptă,
Cu ea să se arunce de-a patra oară-n luptă.
Deodată... cine-ar crede! un aspru colonel,
Ieşind de nu ştiu unde, păşeşte către el
Şi-i zice: "Căpitane, nu-mi place-a ta purtare,
Stai tot în urmă!"
"Cine? răcnesc în tulburare"
Ostaşii lui Romano, arşi, rumeni pe obraz.
"El! căpitanul nostru?! din toţi cel mai viteaz!"
"Tăcere, copii!" strigă Romano la mulţime,
Apoi spre colonelul c-un aer de mărime
Se-ntoarce, îl măsoară c-un ochi plin de dispreţ
Şi-i zice: "Colonele, de eşti şi îndrăzneţ
Pre cât nedrept şi aspru, te-ndemn să vii cu mine
Să vezi de ştiu la moarte să merg cum se cuvine...
Copii! Zor înainte l-al patrule asalt."
"Ura!" răspund ostaşii... iar el pe calu-i nalt
Porneşte înainte, deprins a merge-n frunte,
Şi zboară... dar un glonte, un sol al morţii crunte,
Îi vine drept în cale şi-i se opreşte-n piept.
Atunce căpitanul, pe cal stând încă drept,
Răcneşte: "Colonele! departe eşti! răspunde
Cine-i în cap şi-n coadă? Eu unde... şi tu unde?"
Apoi, zdrobit, el care şi moare lin, zâmbind,
Căci vede în redută voinicii lui sărind.

Printeaza poezia

Articole recomandate