poezii diverse – Despre cusururi sau uraciuni

poezii

Autor: Anton Pann

Povestea vorbii
Spun c-a fost odată un crai oarecare
Ce avea din fire un nas foarte mare;
El îşi vedea bine cusurul ce-l are,
Dar tot gândea cum că poate i să pare.
Supuşii şi alţii, carii întrebase,
Că îi şade bine îl încredinţase.
Căci cine-ndrăzneşte la unul mai mare
Să-i spuie de faţă cusurul ce-l are?
Tot pe acea vreme ş-în acea cetate
Era ş-o cocoană gheboasă în spate,
Ce o amăgise lingăii să crează
Că ea e în lume cea dintâie rază,
Cu poezii, versuri o încorunase
Ş-a se ţine zână o înfumurase.
Aceasta se duse la craiul odată,
Cu alt oarecine având judecată,
Şi văzând că craiul hatâr ei nu-i face
Să vorbească-n parte-i după cum îi place,
Prerumpând cuvântul, zise cu mirare:
- Va-a-ai de mine, ce nas ai mare!
Pe craiul cu astă vorbă îl împunse,
Dar deocamdată nimic nu răspunse.
Ea însă părându-i că nu auzise
Între alte vorbe iară îi mai zise.
Craiul şi aceasta o-nghiţi cu noduri,
Ea nu-nceta însă de a-i da iar bolduri
Şi mai zise iarăşi: - Ce ciudat îmi pare!
N-am mai văzut încă astfel de nas mare!
Se înăspri craiul şi zise: - Cocoană!
Ştii că eşti cu totul ciudată persoană!
Ce îmi tot spui mie că-mi e nasul mare
Şi nu-ţi vezi cocoaşa ce-o porţi în spinare?
Cusurul ce mare nu ţi-l simţi din spate
Şi-l judeci p-al altui, el ţ-e greutate.
Plecând ea să meargă şi ieşind în tindă,
Zise craiul iară, privind în oglindă:
- Nu a fost minciună ce a zis neştine
Că greu se cunoaşte cineva pe sine!

Printeaza poezia

Tagged , , , ,