Autor: Stefan Octavian Iosif
Nimic nu-nvaţă blestemaţii!Şi eu mi-am zis de-atâtea ori
Că dau la dracu meditaţii...
Dar vezi că cele trei surori
Îmi sunt cu mult mai dragi ca fraţii
Cei răi şi neascultători.
Afară-i noapte, vijelie,
Şi-i cald în salonaşul lor...
Mă-ntâmpină cu veselie
Şi toate mă salută-n cor
Şi fiecare vrea să ştie:
"Ce face domnu profesor?"
În lecţii ele-şi spun secrete,
Fac haz pe socoteala mea.
Îşi muşcă buzele şirete,
Pufnesc de râs, fără să vrea...
"Ti, bată-vă norocul, fete!"
Şi mama face haz şi ea...
La masă - glume, gălăgie...
Şi cea dintâi îmi toarnă vin,
Drăguţ a doua mă îmbie,
A treia-mi dă paharul plin...
E, cine-mi poate spune mie
În sănătatea cui să-nchin?
Târziu, când plec de ies în stradă
Şi-i întuneric peste tot,
Ah! unde-s ele să mă vadă,
Orbit de viscol, cum înot
Prin valurile de zăpadă...
Şi drumu-i lung şi nu mai pot...
În odăiţa-ntunecată
E frig... Eu, zgribulit, din pat
Ascult viforniţa turbată
Şi-adorm cu gândul fermecat
La basmul vechi: "Au fost odată
Trei mândre fete de-mpărat..."
Convorbiri literare, 1 aprilie 1896
Printeaza poezia