Autor: Stefan Octavian Iosif
Citesc... De sub pleoapă nu o datăÎmi scapără în jos, pe-obrazul meu,
O lacrimă... şi te citesc mereu
Şi parcă te-aş citi întâia dată!
Ce orizonturi nouă-mi luminezi
Cu raza genială-a minţei tale!
O lume ideală tu-mi creezi
Şi peste toate-arunci un giulgi de jale
Ce fâlfâie întunecat în aer...
Şi strunele pe care ning petale
Suspină-amar, ca-n vis, abia atinse
De degetele-ţi palide şi reci,
De degetele-ţi reci şi-atât de pale...
scotând sub mâna ta măiastră un vaier...
Şi fruntea ta cu lauri o-ncununi,
Cu crini, cu nuferi, feregi din genuni,
Cu trandafiri ce din grădini i-aduni...
Plutind spre culmi cu aripele-ntinse,
Învăluit în nouri, tu petreci
În sfânta-apoteoză-a morţii reci...
O, numele tău sfânt poţi să ţi-l treci
În cartea nemurirei necuprinse...
Cât va mai izvodi glas omenesc,
Un viers in dulcea limbă-armonioasă
Din cea mai scundă şi-umilită casă
A preamăritului grai românesc!
Flacăra, 22 iunie 1913
Poezii culese din "Şt. O. Iosif. - Versuri originale şi tălmăciri", Editura pentru Literatură, 1965
Printeaza poezia