poezii diverse – Erculean

Autor: Vasile Alecsandri

Plecat-au în zori
Trei surori la flori.
Sora cea mai mare
S-a dus înspre mare,
Sora cea mezină
Pe mal, în grădină,
Sora cea mai mică
Şi mai sălbăţică
S-a dus, mări, dus
Pe Cerna în sus
Iar în urma lor
Mulţi voinici cu dor
S-au luat cântând
Ş-au venit plângând.
Iată-un căpitan
Căpitan râmlean,
Că mi se iveşte,
Pe mal se opreşte,
Cu Cerna grăieşte:
"Neră limpezie,
Stai de-mi spune mie
Despre trei surori
Plecate din zori."
"Sora cea mai mare
S-a dus către mare
Pe Dunăre-n jos
La un plai frumos.
Sora cea mezină
S-a dus din grădină
Peste nouă munţi,
În codri cărunţi.
Sora cea mai mică
Şi mai sălbăţică
Plânge colo-n stâncă
La umbră adâncă".
Ercul Erculean,
Căpitan râmlean,
Îşi repede calul
De răsună malul,
Ş-ajunge într-un zbor
La stânca cu dor.
"Ieşi, fată, din piatră
Să te văd odată!"
"Cum să ies din piatră,
Că sunt goală toată
Şi mă tem de soare...
Nu m-a soarbe oare?"
"Să n-ai nici o frică,
Fată sălbăţică,
Că te-oi lua-n braţe,
Să mai prind la viaţă,
Şi te-oi acoperi
Şi mi te-oi feri
De vânt şi de soare,
De-a lor sărutare."
"Bădiţă, bădiţă,
De-ţi sunt drăguliţă,
Soţie de vrei,
De vrei să mă iei,
Mă scoate din stâncă,
Din umbră adâncă,
Să-ţi ies la lumină
Cu inima plină."
Ercul Erculean,
Căpitan râmlean,
Calcă peste piatră
Şi iată că-ndată
Lumii se arată
O dalbă de fată
Albă, goală toată,
Vie şi frumoasă,
Dulce, răcoroasă
Cu păr aurit,
Pe umeri leit.
Cât o şi zăreşte
Soarele s-opreşte,
Şi faţa-i s-aprinde
Şi raza-i se-ntinde,
Ca un sărutat
Lung şi înfocat.
Iar cel Erculean,
Căpitan râmlean,
Mi-o apucă-n braţe
De prinde la viaţă,
Mi-o strânge la piept
Ş-o leagănă-ncet;
Şi-i face-n răcoare
Departe de soare
Cuib de floricele
Ivite la stele.

Printeaza poezia

Articole recomandate