poezii diverse – Felicitare lui Samson Bodnărescu

Autor: Mihai Eminescu

N-am ştiut cum că în ziua
Douăzeci şi şapte iunie,
Îşi serbeaz-aniversarea
Toţi voinicii şi Sămsunii.
În biserică asemeni
Cât umblai pe la icoane,
N-am văzut pe sfântul Simson
Prea iubitule Samsoane.
Şi aflând de-aşa minune
Eu scrisei aceste şire,
Dorind multă sănătate,
Viaţă lungă şi sporire.
Şi spre semn caracudistic
Îţi trimit această cartă,
Iar tu spune printr-un distih
Cum că cei absenţi se iartă.

Printeaza poezia