poezii diverse – Ghemiş

Autor: Vasile Alecsandri

Frunză verde de-aluniş:
Tace cucul la răriş,
La răriş, la cărpiniş
De frica celui Ghemiş,
Că de-i mic şi ghemuit,
Are faţa de-ngrozit,
Şi de-i mare cât un ghem,
Turcii toţi de el se tem.
Cât a fost vara de mare,
El a mas pe la coşare
Cu vânăta cea frumoasă,
Iapă scurtă şi vânoasă,
Cu dungi negre pe spinare,
Şi scântei de foc în nare.
Ea-i ogarcă pe sub foale,
Cât aleargă, nu domoale
Şi-i lăcustă săritoare...
Unde-o vede Ghemiş moare!
Într-o zi Ghemiş punea
Şapte buţi alăturea,
Cu vânăta le sărea,
Pe vânăta o spetea!
Iar Ghemiş ca un nebun
O lega de un alun
Şi trei zile o plângea,
Nici că se mai mângâia!
Apoi, mări, se-ndrăcea,
Colea-n vale se ducea,
O falangă-n drum scotea,
Pe drumeţi pe toţi bătea
Ca să-i spună de ştia
Dacă-n lume cunoştea
Alt fugar ca vânăta,
Să-i se dreagă inima.
Când la urma tuturor,
Iat-un biet de cerşetor.
În spinare cu desag
Şi în mână c-un toiag.
Iar Ghemiş cum îl vedea,
La pământ îl întindea,
De falangă mi-l lega
Şi-l bătea şi tot striga:
"Măi sărace, sărăcilă,
De când umbli cerând milă,
Văzut-ai în calea ta
Vreun cal bun ca vânăta?"
"Stai, jupâne, nu mai da,
Că ţi-oi spune tot ce ştiu.
Eu cunosc un bidiviu
La cel paşă din Măcin
Care bea rachiu şi vin!"
II
Ghemiş iute purcedea,
Luntre mică el prindea,
Latul Dunării trecea,
La Măcin de se ducea,
Şi-n cetate el intra,
Iar de pitic ce era,
Nimeni-n seamă nu-l băga,
El la grajd şi alerga,
Grajdul Miralaiului
În dosul saraiului,
Şi la pândă se punea,
În gunoi se ascundea.
Când fu despre cântători
Pân-a nu răsări zori,
Ghemiş iute se trezi
Şi-ncepea a nechezi
Cum nechează iepele,
Iepele sirepele.
Armăsarul l-auzea,
Se-ncorda şi necheza,
De la iesle se smucea,
Peste zid uşor trecea,
Şi zburând voios venea,
Iar Ghemis îl viclenea
Până de coamă-l apuca,
Apoi iute-ncăleca
Şi numai o fugă-i da
Până la soră-sa Manda:
"Bună ziua, surioară!
De eşti bună, bunişoară,
Fii de inimă voioasă
Şi de oaspe bucuroasă."
"Bun sosit, frate Ghemiş!
Bine făcuşi că venişi,
Dar mai bine, zău, făceai
Dacă-aice nu veneai.
Că duşmanu-ţi de cumnat
Chiar pe cruce s-a jurat
Să te dea la turci legat
Pentru-o palmă ce mi-ai dat
Când cu el m-am cununat!"
"Să n-ai grijă, soro dragă,
Că cu mine nu-i de şagă.
De mine care se leagă,
Sângele-n trup i se-ncheagă."
III
Iată că se-nainta
Şi pe prag se arăta
Cel cumnat jurat, hain
Ce venea de la Măcin.
"Aferim, frate Ghemiş,
Bine făcuşi că venişi,
Amândoi să veselim
Ca fraţi buni să ne cinstim.
Fa nevastă, du-te, adă
Vin de cel ce fierbe-n cadă,
Să ne cinstim oaspele,
Să răcorim fratele."
Manda vinul aducea,
La băut ei se-ntrecea,
Pân ce unul se-mbăta
Şi-n somn greu se cufunda.
Iar cumnatul cel hain,
Tufecciul din Macin,
Pe Ghemis îl fereca,
La seleafu-i se pleca,
Pistoalele-i le-apuca,
De iarbă le descărca,
Cu cenuşă le-ncărca.
Apoi iute alerga
Şi la turci veste le da.
Turcii casa-nconjurau
Şi-n casă buluc intrau,
Iară sora lui Ghemiş
Punea salbă şi beniş
Şi-ntre turci se arăta
Şi din gură cuvânta:
"Turcilor, spahiilor,
Nu daţi vânt săbiilor
Pân-a nu mă plăti eu
De Ghemiş, fratele meu,
Cu o palmă ce mi-a dat
Când bărbatul m-a luat."
Bună palmă-atunci îi da
Cât Ghemiş se deştepta
Şi pe turci cât îi zărea
În picioare drept sărea,
Şi pistoalele-ntindea,
Dar nici unul s-aprindea!
Dacă vedea şi vedea,
Iataganul apuca,
Printre turci se arunca,
Printre turci cale-şi făcea
Şi la grajd el se ducea,
Chiuind şi nechezând
Iataganul învârtind,
Armăsaru-l auzea,
Armăsarul necheza,
La Ghemiş zburând venea
Şi-n genunchi el se punea.
Ghemiş iute-ncăleca
Şi spre Dunăre pleca,
Apa-n două despica
Şi sălta din val în val
Pân sosea la cela mal!

Printeaza poezia

Articole recomandate