Garrone a venit și azi după-amiază la școală, tot galben la față și cu ochii umflați de plâns. Abia s-a uitat la micile daruri ce-i pusesem pe bancă, la locul său, ca să-l mai mângâiem. Profesorul adusese o pagină dintr-o carte, ca să i-o citească, să-l facă să mai prindă inimă, să-i mai aline durerea.
Mai întâi, el ne înștiință că mâine trebuie să ne ducem toți, punct la douăsprezece, la primărie, ca să fim față, când se va da medalia de "Virtute cetățenească" unui băiat care a scăpat pe un copil ce era să se înece în Pad; și că luni o să ne dicte-ze descrierea serbării, în locul povestirii lunare. Pe urmă se întoarse către Garrone, care stătea cu capul plecat, și-i zise:
— Garrone, ia silește-te să scrii și tu ce voi dicta.
Toți ne luarăm condeiele. Profesorul dictă:
Mazzini, născut în Genova la 1805, a murit în Pisa la 1872. A fost un mare suflet de patriot, un mare scriitor, cel dintâi apostol și inspirator al revoluției italiene. Din cauza iubirii sale de patrie, el a trăit patruzeci de ani, sărac, exilat, persecutat, rătăcitor și totdeauna nestrămutat în principiile și ideile sale. Mazzini, care adora pe mama sa și care moștenise de la ea tot ce avea mai curat și mai nobil în sufletul său curajos și distins, scria astfel unui bun prieten al său, ca să-l mângâie pentru cea mai mare din nenorociri. Iată pe scurt cuvintele lui:
"Prietene, tu n-o să mai vezi pe mama ta pe acest pământ. Acesta e groaznicul adevăr. Eu nu vin pe la tine, pentru că durerea ta e una din acele dureri solemne și sfinte care trebuiesc înfrânte prin ele înșile. Înțelegi ceea ce vreau să zic prin cuvintele: Trebuie să învingem durerea! Să învingem ceea ce durerea are mai puțin sfânt, mai puțin curat, ceea ce în loc de a îmblânzi sufletul, îl slăbește și-l înjosește.
Dar cealaltă parte a durerii, partea cea mai nobilă, aceea care mărește și înalță sufletul, aceea ce trebuie să rămână cu tine, să nu te părăsească niciodată. Aici, pe pământ, nimic nu înlocuiește o mamă bună.
În durerile și în mângâierile pe care viața ți le mai poate da, tu tot n-o s-o uiți niciodată. Dar trebuie să-ți aduci aminte de ea, să o iubești, să te mâhnești de moartea ei într-un chip demn de dânsa. Prietene, ascultă-mă! Moartea nu există, nu e nimic! Nici nu se poate înțelege. Viața e viață și urmează legea vieții: progresul.
Aveai ieri o mamă pe pământ, azi ai un înger într-altă lume. Tot ce e bun trăiește și după viața pământească, mărit în putere. Așa e și cu dragostea mamei tale. Ea, acum te iubește mai mult decât odinioară.
Și tu ești mai responsabil de faptele tale fața de dânsa, de cum erai mai înainte. De la tine, de la faptele tale: atârnă acum ca să o întâlnești, să o vezi într-o altă existență. Trebuie dar ca, pentru dragostea și respectul ce ai purtat mamei tale, să devii și mai bun, ca să o bucuri. Trebuie deci, de aici înainte, la orice faptă a ta, să te întrebi:
Ar încuviința-o mama? Trecerea ei într-altă lume ți-a procurat un înger păzitor către care trebuie să îndrepți orice rugăciune a ta. Fii curajos și bun; împotrivește-te durerii disperate și de rând; dobândește liniștea pe care o au numai sufletele mari, în suferințele adânci! Iată ceea ce cere dânsa, de la tine!
— Garrone, adăugă profesorul, fii cu inimă și liniștit, iată ceea ce cere ea, de la tine! Înțelegi?
Garrone făcu din cap, semn că da; și în timpul acesta lacrimile îi curgeau șiroaie: pe față, pe mâini, pe caiet și pe bancă.
Mai întâi, el ne înștiință că mâine trebuie să ne ducem toți, punct la douăsprezece, la primărie, ca să fim față, când se va da medalia de "Virtute cetățenească" unui băiat care a scăpat pe un copil ce era să se înece în Pad; și că luni o să ne dicte-ze descrierea serbării, în locul povestirii lunare. Pe urmă se întoarse către Garrone, care stătea cu capul plecat, și-i zise:
— Garrone, ia silește-te să scrii și tu ce voi dicta.
Toți ne luarăm condeiele. Profesorul dictă:
Mazzini, născut în Genova la 1805, a murit în Pisa la 1872. A fost un mare suflet de patriot, un mare scriitor, cel dintâi apostol și inspirator al revoluției italiene. Din cauza iubirii sale de patrie, el a trăit patruzeci de ani, sărac, exilat, persecutat, rătăcitor și totdeauna nestrămutat în principiile și ideile sale. Mazzini, care adora pe mama sa și care moștenise de la ea tot ce avea mai curat și mai nobil în sufletul său curajos și distins, scria astfel unui bun prieten al său, ca să-l mângâie pentru cea mai mare din nenorociri. Iată pe scurt cuvintele lui:
"Prietene, tu n-o să mai vezi pe mama ta pe acest pământ. Acesta e groaznicul adevăr. Eu nu vin pe la tine, pentru că durerea ta e una din acele dureri solemne și sfinte care trebuiesc înfrânte prin ele înșile. Înțelegi ceea ce vreau să zic prin cuvintele: Trebuie să învingem durerea! Să învingem ceea ce durerea are mai puțin sfânt, mai puțin curat, ceea ce în loc de a îmblânzi sufletul, îl slăbește și-l înjosește.
Dar cealaltă parte a durerii, partea cea mai nobilă, aceea care mărește și înalță sufletul, aceea ce trebuie să rămână cu tine, să nu te părăsească niciodată. Aici, pe pământ, nimic nu înlocuiește o mamă bună.
În durerile și în mângâierile pe care viața ți le mai poate da, tu tot n-o s-o uiți niciodată. Dar trebuie să-ți aduci aminte de ea, să o iubești, să te mâhnești de moartea ei într-un chip demn de dânsa. Prietene, ascultă-mă! Moartea nu există, nu e nimic! Nici nu se poate înțelege. Viața e viață și urmează legea vieții: progresul.
Aveai ieri o mamă pe pământ, azi ai un înger într-altă lume. Tot ce e bun trăiește și după viața pământească, mărit în putere. Așa e și cu dragostea mamei tale. Ea, acum te iubește mai mult decât odinioară.
Și tu ești mai responsabil de faptele tale fața de dânsa, de cum erai mai înainte. De la tine, de la faptele tale: atârnă acum ca să o întâlnești, să o vezi într-o altă existență. Trebuie dar ca, pentru dragostea și respectul ce ai purtat mamei tale, să devii și mai bun, ca să o bucuri. Trebuie deci, de aici înainte, la orice faptă a ta, să te întrebi:
Ar încuviința-o mama? Trecerea ei într-altă lume ți-a procurat un înger păzitor către care trebuie să îndrepți orice rugăciune a ta. Fii curajos și bun; împotrivește-te durerii disperate și de rând; dobândește liniștea pe care o au numai sufletele mari, în suferințele adânci! Iată ceea ce cere dânsa, de la tine!
— Garrone, adăugă profesorul, fii cu inimă și liniștit, iată ceea ce cere ea, de la tine! Înțelegi?
Garrone făcu din cap, semn că da; și în timpul acesta lacrimile îi curgeau șiroaie: pe față, pe mâini, pe caiet și pe bancă.
Printeaza povestea