poezii diverse – Groparul

poezii

Autor: George Cosbuc

El cântă, să-i treacă din vreme, săpând,
Şi lucru mai spornic să-i pară,
Şi galbene oase le-aruncă pe rând
Din groapă pe lutul de-afară;
De câte ori însă aruncă vrun os,
Găseşte vreo glumă şi-o vorbă pe dos
Să râdă de bietele oase.
O hârcă el scoate din negrul pământ,
Dar, nearuncând-o bine,
Ea cade de-afară de-a dura-n mormânt,
- "Ce-i, hârco? E tartoru-n tine?
De-ţi place şederea cu viii la sfat,
Haide, vino vreodată-n plimbare prin sat!"
Iar hârca răspunse: - "La noapte!"
Groparul se nălţă deodată-nlemnit
Şi-i piere răsufletu-n gură.
Se uită. Nu-i nimeni. Dar cine-a vorbit?
Căci limpezi cuvintele fură:
"La noapte!" Rostite puternic şi rar -
Şi-aşa fioroase şi reci i se par
Şi sapa, şi lutul, şi groapa.
El lasă lopata şi sapa-n mormânt
Şi lucrul negata şi-l lasă.
La nimeni pe cale nu spune-un cuvânt,
Nu spune nevestei acasă.
El pleacă-ntr-o parte, se-ntoarce înapoi;
Şi scapătă ziua, se-ntunec apoi,
Şi-i noapte, şi-n pat el aşteaptă.
Alunecă uşa deodată-n ţâţâni
Şi-n prag un schelet se iveşte.
Îi scapără ochii, şi mişcă din mâini,
Şi capul îi cade şi-i creşte.
Iar oasele-i toate, mişcându-se rar,
Pe unde se-ncheie mai mucede par
Şi sună ca sloii de gheaţă.
- "E frig în morminte, dar tu ne-ai iubit
Şi-ai zis să te caut odată.
Ce bine-i cu viii şi iat-am venit,
Căci morţii au vorbă jurată!"
Groparul întinde, de groază cuprins,
O mână spre oase, dar braţul întins
Se-ncurcă prin recile oase.
El ţipă, se scoală, şi repede-acum
Luând într-o mână toporul,
Împinge scheletul din casă pe drum
Şi trage pe uşă zăvorul.
Iar mortul de-afară: - "Nebune ce eşti!
Pe unul cel singur degeaba-l goneşti,
Că mii eu chema-voi cu mine!"
Trezită de ţipet, din pat a sărit
Şi-aprinse un opaiţ nevasta.
- "Feritu-ne-a Sfântul şi nu ne-a ferit!"
Ce vorbă ciudată fu asta?
Îşi vede bărbatul cu ochii-ncruntaţi,
Stând strajă la uşă şi-n pumnii-ncleştaţi,
Gătit de lovire toporul.
Îl strigă pe nume. Se uită-napoi
Spre strigăt şi lasă să-i cadă
Toporul din mână, şi-n tremur apoi
În colţ el se strânge grămadă.
Ca unul ce-aşteaptă cu groază, stă-n loc -
Atunci, la fereastră, deodată poc, poc,
S-aude o bătaie de-afară.
Sunt mulţi, sunt o sută, şi alţii-s pe drum,
Vin miile-acum să s-adune!
El joc îşi bătuse de dânşii, şi-acum
Puternicii vin să-şi răzbune!
Spre sunet se-ntoarce groparul, grăbit,
Îl vede, tresare, clipeşte-aiurit
Şi mort el rămâne grămadă.

Printeaza poezia

Tagged , , , ,