Autor: Stefan Petica
O ceată–ntunecată s-a opritTăcută şi răsleaţă la răscruce;
Atât de grea îi cade-n asfinţit
Tortura de-a nu şti-nco s-apuce.
Cât fuse ziua clară s-a-mbuibat
Cu cântece şi joc în loc de pâine
Şi beată de plăcere a uitat
De grija zilei aznice de mâine.
Dar seara se coboară răcasă
Şi-amurgul sărbătoarei e amar
Ca jdia cea neagră ce o lasă
Năspritul must pe fundul de pahar.
Cu trândavi ochi priveşte spre apus
Mirată că nu poate să-l priceapă;
O rugă pare c-ar avea de spus
Dar nu ştie măcar nici cum să-nceapă
Ci stă îngrămădită ca o turmă
Şi tremură de taina ce-o-nfioară
Cu moartea zilei blonde care curmă
Şi jocul şi cântarea de vioară.
Şi tristă de pierduta fericire
Tăcută stă cu fruntea încruntată
Chemând ceva din stinsa strălucire
S-aprindă facle-n noaptea-ntunecată.
(“Serenade demonice”)
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Aceşti mari poeţi mici”
Printeaza poezia