Autor: Panait Cerna
...Tot aurul luminii îţi cade-n păr, pe faţă...Apari biruitoare, ca-ntâia dimineaţă –
O, vis al vieţii mele, ce-o clipă mi-ai zâmbit,
Mergi pururi în lumină, etern sărbătorit!...
Şi, dacă eu mă-ntunec, uitat, necunoscut,
Amara deznădejde de a te fi pierdut
Mi-o va-mblânzi credinţa că te voi şti mai bine –
Mai sus, mai fericită decât ai fi cu mine...
Acela ce se leagă tovarăş umbrei tale
Frumos ca un Adonis ţi-a răsărit în cale.
Aceleaşi sfinte doruri pe amândoi vă-mbie,
În ochii tăi mari, limpezi, râd zori de bucurie –
Şi eu mă uit pe mine, şi-n gândul meu aş vrea
Să cresc norocul vostru cu fericirea mea;
Şi nici un semn iubirea-mi trecutului nu cere –
Doar inima, nebuna, se sfâşie-n tăcere...
Plecat spre tine, robul, cu inima vrăjită,
Îţi spune vorbe pline de taină şi ispită;
Iar tu zâmbeşti, ca-n visuri, ş-aprinsă de noroc
Pecetluieşti iubirea-ţi cu gura ta de foc...
...Nu te uita că ochiu-mi se-aprinde peste fire,
Că sufletu-mi se rupe de-atâta fericire –
Nu te uita: sărută-l, săruta-l înainte –
Simţire-aş gura morţii pe fruntea mea fierbinte!...
Sămănătorul, III, nr 6, 8 februarie 1904
Printeaza poezia