poezii diverse – Menire

Autor: Mihai Eminescu

De-mi vorbiţi mă fac că n-aud,
Nu zic ba şi nu mă laud,
Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud
Dară nimeni nu m-a face
Ca să joc dup-a lui flaut
Căci menirea vieţii mele
E pe mine să mă caut.
Bismarqueuri de falsă marcă,
Mie-mi pare cum că, parcă
De iubirea nemţărimei
Nici un rău nu vă înţarcă.
În zădar Alsasul, Posen,
Cu-a lor stare vă încarcă
Ochii voştri, să pricepeţi
Unde duce-a ţării barcă
Şi ce rău ne proroceşte
A cobirii neagră ţarcă.
Voi ne duceţi spre pieire,
Bismarqueuri de falsă marcă.
Excelenţa, bezedeaua
Cu mândrie poartă steaua
Ce cu stimă i-a fost dată
C-a putut a fi licheaua
Ce la rus ş-aplecat capul
Şi la turc a-aprins luleaua
Ci în loc de ştreangul care
Se cădea, i-au dat cordeaua
Căci nevasta-i pentru-o târlă
De cătane fu căţeaua;
În zădar cu-a lor mândrie
Tu îngreunezi canapeaua,
Crezi că lumea te admiră
Când colinzi în lung şoseaua;
În zădar mai taie mutre
Serioase mascaraua,
Cu blazoane-nchipuite
Ş-a împodobit cupeaua.
Ştim ce-aramă este-ntr-însul
Şi-i cunoaştem noi turaua.
N-alte ţări e-onoare mare
Decoraţia şi steaua,
Dar ce merite-are dânsul
Excelenţa, bezedeaua?
E o carte măsluită
Toată viaţa lui, licheaua,
Şi noi ştim ce însemnează
De pe pieptu-i tinicheaua.

Printeaza poezia

Articole recomandate