Ministerul Educatiei revine asupra Geografiei ca proba de BAC

stiri educatie

Ministerul Educaţiei revine cu precizări în privinţa Geografiei, care nu se regăsea printre probele pentru bacalaureat diferenţiat anunțate la sfârșitul lunii martie de către Ecaterina Andronescu. Ministerul spune acum că rolul disciplinei Geografie „nu va fi diminuat” şi că vor avea loc dezbateri publice, iar în urma acestora va fi luată o decizie privind disciplinele care vor fi incluse ca probe separate și opționale la bacalaureat.

„Decizia finală asupra disciplinelor care vor fi incluse ca probe separate și opționale la examenul de Bacalaureat se va lua în urma consultărilor publice, la care vor participa toți actorii implicați în Educație, ministerul vizând, cu prioritate, interesul elevului. În mod categoric, disciplina Geografie este foarte utilă și va rămâne în mod sigur în aria științelor socio-umane”, arată comunicatul ministerului.

Acelaşi document se referă şi la proba de creativitate, care va fi inclusă în bacalaureatul pentru profilul real, uman şi vocaţional. Ministerul Educaţiei arată că proba de maturitate propusă nu se rezumă doar la creativitate.

Sursa: hotnews
Citește mai departe pe hotnews