poezii diverse – Movila lui Burcel

poezii

Într-o zi de sărbătoare,
Într-o zi cu mândru soare
Care lumea-nveselea
Şi cu aur o-învelea,
Iată, mări, se ivea,
Ca alt soare strălucea
Domnul Ştefan cel vestit,
Domnul cel nebiruit!
El pe cal încăleca
Şi cu mulţi voinici pleca
De la scara curţii lui
La biserică-n Vaslui.
Clopotele răsunau,
Steagurile-i se-nchinau,
Armăsarii spumegau,
Frâiele şi le muşcau,
Iar poporul tot striga:
"Să trăieşti, măria-ta!"
Când aproape de intrare,
Ce se aude-n depărtare?
Glas de om chiuind tare:
"Hai, ho, ţa, ho, Bourean,
Trage brazdă pe tăpşan."
Ştefan-vodă se oprea
Şi din gură-aşa grăia:
"Auzit-aţi, auzit
Glas de român necăjit?
Într-o clipă să-l găsiţi,
Şi cu el aici să fiţi."
Cinci panţiri se alegeau,
Pe Vaslui în sus mergeau
Până zăreau într-o movilă
Un român arând în silă
Şi movila brăzduind
Şi din gură chiuind:
"Hai, ho, ţa, ho, Bourean,
Trage brazdă pe tăpşan!"
Cei panţiri descălecară,
Pe român îl ferecară,
La Vaslui îl aduceau
Şi la Domnul mi-l duceau:
"Măi române, să n-ai teamă,
Spune nouă cum te cheamă?"
"Teamă n-am că sunt român!
Teamă n-am, că-mi eşti stăpân!
Tu eşti Ştefan domn cel mare
Care-n lume seamăn n-are
Şi eu sunt Şoiman Burcel,
Puişor de voinicel!"
"Să trăieşti dacă n-ai teamă!
Dă-ne nouă bună seamă
Cum de te-ai păcătuit
Să te-apuci de plugărit,
Tocmai în zi de sărbătoare,
Tocmai în timp de închinare?"
"Doamne, pun mâna la piept
Şi mă jur să-ţi spun cu drept.
Pân-a nu-ajunge plugar
Aveam falnic armăsar
Şi o ghioagă nestrujită
Cu piroane ţintuită,
Care când o învârteam
Proaşcă prin duşmani făceam,
Câte opt pe loc turteam!
Alelei! pe când eram
Om întreg de mă luptam,
Mulţi păgâni am mai stricat!
Multe capete-am fărmat
De tătari şi de lifteni
Şi de falnici ungureni!
Iar în loc la Războieni
Mi-a căzut ghioaga din mână
De o sabia păgână:
Dar n-a căzut numai ea,
A căzut şi mâna mea
Cu păgânu-alăturea!
De-atunci n-am ce să mă fac
C-am ajuns un biet sărac,
Nici n-am casă, nici n-am plug,
Nici juncani ca să-i înjug!
Toată vara m-am rugat
De bogaţii cei din sat
Să-mi dea plugul ca să ar...
Mi-a fost ruga în zadar.
Atunci, Doamne, mă-ntorsei,
La tătari că mă dusei,
Un plug mare că prinsei,
Şi c-un bou îl înjugai
Şi de lucru m-apucai,
Că săracul n-are soare,
Nici zile de sărbătoare,
Ci tot zile lucrătoare!"
Domnul Ştefan l-asculta
Şi din gură cuvânta:
"Măi Burcele, fătul meu!
Iată ce hotărăsc eu:
Ia-ţi un plug cu şase boi
Şi mergi bogat de la noi.
Ia-ţi movila răzeşie
Ca s-o ai de plugărie,
Dar în vârfu-i să te-aşezi,
Ca stejar să priveghezi,
Şi tătarii de-i vedea
C-au intrat în ţara mea,
Tu să strigi cât ce-i putea:
Sari, Ştefane, la hotare
C-a intrat sabia-n ţară!
Atunci eu te-oi auzi,
Ca un zmeu m-oi repezi
Şi nici urmă-a rămânea
De tătari în ţara mea!"

Printeaza poezia

Tagged , , , ,