S-ar fi zis că biata profesoară a voit să-și sfârșească anul școlar; căci sărăcuța a murit numai cu trei zile înainte de a-și sfârși lecțiile.
Poimâine o să auzim cea din urmă povestire lunară. Titlul ei este "Naufragiul" și apoi... s-a sfârșit!
Sâmbătă, 1 iulie, încep examenele. A mai trecut un an! De n-ar fi murit biata mea profesoară, s-ar fi sfârșit cu bine.
Când mă gândesc la ce știam în octombrie trecut, îmi pare că știu acum mult mai mult. Cu câte lucruri noi mi-am înzestrat eu mintea! Scriu mai bine și-mi exprim mai lămurit gândurile mele; aș putea chiar să fac socoteli pentru mulți din cei mari care nu știu și să-i ajut în afacerile lor; pricep mult mai lesne și pot să înțeleg tot ce citesc. Sunt foarte mulțumit. Trebuie însă ca să mărturisesc că mulți m-au îndemnat și m-au ajutat ca să învăț, unii într-un chip, alții într-altul, acasă, la școală, pe stradă, pretutindeni unde m-am dus și unde am văzut ceva. Azi, le mulțumesc tuturor. Mulțumesc mai întâi bunului meu profesor, care a fost atât de îngăduitor și de blând cu mine, pentru care a fost o muncă grea cel mai mic progres, de care eu mă bucur. Și ție îți mulțumesc Derossi, iubitul meu camarad, pentru explicațiile ce mi-ai dat cu atâta bunăvoință, făcându-mă să înțeleg lucruri grele, care m-ar fi încurcat la examen. Îți mulțumesc și ție, Stardi, harnic și stăruitor băiat, căci mi-ai arătat că o voință statornică biruiește tot. Asemenea îi mulțumesc și bunului și generosului Garrone, care îmbunează pe toți acei care-l cunosc și-l înconjoară. Precossi, Coretti, care mi-ați dat totdeauna exemplul răbdării în dureri și al veseliei la muncă, vă mulțumesc și vouă. Vă mulțumesc tuturor, dar mai mult decât oricui îți mulțumesc ție, bunul meu tată, care mi-ai fost cel dintâi profesor, cel dintâi prieten; ție, care mi-ai dat atât de multe și bune povețe și m-ai învățat atâtea lucruri! Pe când lucrai pentru mine, ascunzându-mi necazurile tale, te sileai în același timp, să-mi înlesnești studiul și să-mi înfrumusețezi viața. Îți mulțumesc din suflet și ție, bună mamă, îngerul meu păzitor și binecuvântat, care ai împărțit cu mine toate bucuriile și toate suferințele, care ai învățat, te-ai obosit și ai plâns cu mine, mângâindu-mi fruntea cu o mână și arătându-mi cerul cu cealaltă.
Îngenunchez înaintea voastră, cum făceam când eram copil, și vă mulțumesc cu toată căldura, cu toată recunoștința ce ați inspirat sufletului meu în acești doisprezece ani de jertfă și de iubire.
Poimâine o să auzim cea din urmă povestire lunară. Titlul ei este "Naufragiul" și apoi... s-a sfârșit!
Sâmbătă, 1 iulie, încep examenele. A mai trecut un an! De n-ar fi murit biata mea profesoară, s-ar fi sfârșit cu bine.
Când mă gândesc la ce știam în octombrie trecut, îmi pare că știu acum mult mai mult. Cu câte lucruri noi mi-am înzestrat eu mintea! Scriu mai bine și-mi exprim mai lămurit gândurile mele; aș putea chiar să fac socoteli pentru mulți din cei mari care nu știu și să-i ajut în afacerile lor; pricep mult mai lesne și pot să înțeleg tot ce citesc. Sunt foarte mulțumit. Trebuie însă ca să mărturisesc că mulți m-au îndemnat și m-au ajutat ca să învăț, unii într-un chip, alții într-altul, acasă, la școală, pe stradă, pretutindeni unde m-am dus și unde am văzut ceva. Azi, le mulțumesc tuturor. Mulțumesc mai întâi bunului meu profesor, care a fost atât de îngăduitor și de blând cu mine, pentru care a fost o muncă grea cel mai mic progres, de care eu mă bucur. Și ție îți mulțumesc Derossi, iubitul meu camarad, pentru explicațiile ce mi-ai dat cu atâta bunăvoință, făcându-mă să înțeleg lucruri grele, care m-ar fi încurcat la examen. Îți mulțumesc și ție, Stardi, harnic și stăruitor băiat, căci mi-ai arătat că o voință statornică biruiește tot. Asemenea îi mulțumesc și bunului și generosului Garrone, care îmbunează pe toți acei care-l cunosc și-l înconjoară. Precossi, Coretti, care mi-ați dat totdeauna exemplul răbdării în dureri și al veseliei la muncă, vă mulțumesc și vouă. Vă mulțumesc tuturor, dar mai mult decât oricui îți mulțumesc ție, bunul meu tată, care mi-ai fost cel dintâi profesor, cel dintâi prieten; ție, care mi-ai dat atât de multe și bune povețe și m-ai învățat atâtea lucruri! Pe când lucrai pentru mine, ascunzându-mi necazurile tale, te sileai în același timp, să-mi înlesnești studiul și să-mi înfrumusețezi viața. Îți mulțumesc din suflet și ție, bună mamă, îngerul meu păzitor și binecuvântat, care ai împărțit cu mine toate bucuriile și toate suferințele, care ai învățat, te-ai obosit și ai plâns cu mine, mângâindu-mi fruntea cu o mână și arătându-mi cerul cu cealaltă.
Îngenunchez înaintea voastră, cum făceam când eram copil, și vă mulțumesc cu toată căldura, cu toată recunoștința ce ați inspirat sufletului meu în acești doisprezece ani de jertfă și de iubire.
Printeaza povestea