Trei fraţi, rămaşi de mici fără tată, trăiau împreună cu mama lor. Într-o zi, buna lor mamă căzu grav bolnavă. Deşi aduseseră la căpătâiul bolnavei pe cei mai buni şi mai scumpi doctori, sănătatea ei se şubrezea cu fiecare clipă. Zilele bătrânei mame păreau numărate.
Înt-o zi, cei trei feciori se apropiară de patul muribundei şi-o întrebă dacă are vreo dorinţă.
- Aş vrea să mănânc Nara-nashi, le răspunse bolnava.
Cei trei fraţi auziseră povestindu-se despre Nara-Nashi, o delicateţe de pere de Nara, care creşteau tocmai în creierul munţilor. Numai că erau aşa de straşnic păzite de un monstru, încât nimeni dintre cei care se aventuraseră în căutarea acestor pere nu scăpase cu viaţă. Cu toate acestea, cei trei băieţi, dornici să îndeplinească ultima dorinţă a mamei lor se hotărâră să se facă luntre şi punte şi să-i aducă Nara-nashi.
Aşa se face că Taro, cel mai mare dintre fraţi, luă primul coşul în spinare şi porni să-şi încerce norocul. Merse el, merse pe o cărăruie de munte şi urcă şi tot urcă până ajunse la o stâncă uriaşă. Lângă ea se odihnea o bătrână uitată de moarte.
- Încotro ai pornit tinere? îl întrbă ea.
- Mă duc să culeg Nara-nashi, Răspunse Taro, dar nu ştiu unde să le caut.
Femeia se ridică atunci în capul oaselor şi, apropiindu-se de flăcău, zise:
- Să ştii că un demon fioros trăieşte în inima munţilor. Te va răpune cu siguranţă dacă te încumeţi să-l înfrunţi. Ai face mai bine să te întorci acasă.
- Imposibil! Trebuie să ajung acolo negreşit. Te rog, arată-mi drumul! se rugă Taro.
- Bine, răspunse bătrâna. Ascultă cu mare băgare de seamă ce-am să-ţi spun. Puţin mai încolo ai să dai de o răscruce de drumuri străjuită de bambuşi tineri. Să apuci pe drumul pe care sunt îndreptate de vânt frunzele bambusului.
Taro mulţumi bătrânei şi continuă să urce pe cărăruia care ducea spre creierul munţilor. Întocmai cum îi spusese bătrâna, cărăruia se răsfiră în curând în trei, începutul fiecărui drum fiind străjuit de câte un bambus tânăr. Unul dintre ei avea frunzele răsucite spre o cărare ce părea mai abruptă, cea mai strâmtă şi cea mai întortocheată dintre toate trei.
Taro îşi aminti ce-i spusese bătrâna, dar în sinea lui îşi zise: "Indiferent ce potecă aleg, rezultatul va fi cu siguranţă acelaşi. S-o apuc atunci pe drumul cel mai uşor!"
Alese drumul cel mai larg şi mai bine nivelat şi o porni la mers. N-apucă să facă doi paşi că o cioară zbură pe deasupra capului lui, zicând:
- Ai face mai bine dacă n-ai alege acest drum, flăcăule!
Taro n-o luă în seamă şi-şi continuă drumul. Întâlni în curând un pom încărcat cu tigve, care îl avertiză:
- Ai să te căieşti amarnic, dacă-ţi continui drumul pe-aici!
Ignorând acest avertisment, Taro îşi văzu mai departe de drum. Ajunse curând la un lac cu apă liniştită, dincolo de care se vedeau pomi încărcaţi cu Nara-nashi. Fericit, Taro se aruncă în apă şi începu să înoate spre fructele de pe mal. De îndată ce trupul său atinse argintiul lacului, apele liniştite de până atunci începură să clocotească şi să mugească înfricoşător, iar monstrul, care nu era altul decât paznicul lacului, răsări din ape şi-l înghiţi dintr-o suflare.
După zile şi zile de aşteptare, văzând că Taro nu se mai ăntoarce, cei doi fraţi se sfătuiră şi hotărâră ca fratele mijlociu, Jiro, să-şi încerce şi el norocul.
Jiro porni imediat la drum, dar întocmai ca Taro, nesocotind sfatul bătrânei de la stâncă, fu înghiţit şi el de monstrul lacului.
În sfârşit, veni rândul mezinului, Saburo, să pornească spre munţi. O întâlni, de asemenea, pe bătrână şi-i spuse că cei doi fraţi mai mari ai săi, plecaţi să aducă Nara-nashi pentru mama lor bolnavă, nu s-au mai întors acasă.
- Pentru că nu mi-au ascultat povaţa, răspunse bătrâna. Dacă vrei să reuşeşti, urmează-mi sfatul, fătul meu.
Spunând acestea, îi dădu o sabie.
Când ajunse la răscruce, Saburo porni pe cărarea cea mai prăpăstioasă şi mai strâmtă, spre care erau îndreptate frunzele bambusului, aşa cum îl sfătuise bătrâna. Cum mergea el aşa, o cioară zbură pe deasupra capului şi-l îndemnă să nu-şi piardă timpul prin ascunzişurile muntelui.
Ajunse curând la un pârâiaş, în apele căruia văzu o floare de Nara-nashi. Cu inima bătându-i de emoţie, o porni în susul apei şi găsi în cele din urmă o plantaţie de Nara-nashi, înconjurată de apele liniştite ale unui lac.
Cînd Saburo începu să alerge spre pomii de Nara-nashi, vântul îi şopti la ureche:
- Dacă te urci în pom dinspre nord, umbra ţi se va răsfrânge în apă şi vei fi înghiţit pe dată de monstrul lacului. Dacă vrei să scapi teafăr, caţără-te în pom din partea sudică.
Saburo se urcă în pom aşa cum fusese sfătuit şi culese o mulţime de Nara-nashi. Dar la coborâre, din nebăgare de seamă, se aşeză pe o creangă crescută viguros spre nord. Pentru câteva clipe, umbra i se proiectă pe luciul apei. Monstrul apăru imediat din valuri şi porni să-l înghită întocmai ca şi pe fraţii lui mai mari, Taro şi Jiro. Dar Saburo nu se sperie, ci scoase din teacă sabia primită de bătrână şi-o înfipse în monstru cu toată puterea, încât acesta se prăvăli ca lovit de fulger. După o scurtă agonie, monstruoasa creatură îşi dădu duhul. O voce îi şopti atunci lui Saburo să despice burta monstrului mort. Oare ce credeţi că a găsit Saburo în pântecele dihaniei? Pe fraţii lui mai mari, Taro şi Jiro.
Cei trei fraţi, fără să mai piardă vremea, umplură coşul cu Nara-nashi şi se întoarseră degrabă acasă. La scurt timp după ce bătrâna lor mamă mâncase din fructele aduse, se însănătoşi tun. Şi a trăit apoi ani mulţi şi fericiţi împreună cu cei trei feciori ai săi.
Înt-o zi, cei trei feciori se apropiară de patul muribundei şi-o întrebă dacă are vreo dorinţă.
- Aş vrea să mănânc Nara-nashi, le răspunse bolnava.
Cei trei fraţi auziseră povestindu-se despre Nara-Nashi, o delicateţe de pere de Nara, care creşteau tocmai în creierul munţilor. Numai că erau aşa de straşnic păzite de un monstru, încât nimeni dintre cei care se aventuraseră în căutarea acestor pere nu scăpase cu viaţă. Cu toate acestea, cei trei băieţi, dornici să îndeplinească ultima dorinţă a mamei lor se hotărâră să se facă luntre şi punte şi să-i aducă Nara-nashi.
Aşa se face că Taro, cel mai mare dintre fraţi, luă primul coşul în spinare şi porni să-şi încerce norocul. Merse el, merse pe o cărăruie de munte şi urcă şi tot urcă până ajunse la o stâncă uriaşă. Lângă ea se odihnea o bătrână uitată de moarte.
- Încotro ai pornit tinere? îl întrbă ea.
- Mă duc să culeg Nara-nashi, Răspunse Taro, dar nu ştiu unde să le caut.
Femeia se ridică atunci în capul oaselor şi, apropiindu-se de flăcău, zise:
- Să ştii că un demon fioros trăieşte în inima munţilor. Te va răpune cu siguranţă dacă te încumeţi să-l înfrunţi. Ai face mai bine să te întorci acasă.
- Imposibil! Trebuie să ajung acolo negreşit. Te rog, arată-mi drumul! se rugă Taro.
- Bine, răspunse bătrâna. Ascultă cu mare băgare de seamă ce-am să-ţi spun. Puţin mai încolo ai să dai de o răscruce de drumuri străjuită de bambuşi tineri. Să apuci pe drumul pe care sunt îndreptate de vânt frunzele bambusului.
Taro mulţumi bătrânei şi continuă să urce pe cărăruia care ducea spre creierul munţilor. Întocmai cum îi spusese bătrâna, cărăruia se răsfiră în curând în trei, începutul fiecărui drum fiind străjuit de câte un bambus tânăr. Unul dintre ei avea frunzele răsucite spre o cărare ce părea mai abruptă, cea mai strâmtă şi cea mai întortocheată dintre toate trei.
Taro îşi aminti ce-i spusese bătrâna, dar în sinea lui îşi zise: "Indiferent ce potecă aleg, rezultatul va fi cu siguranţă acelaşi. S-o apuc atunci pe drumul cel mai uşor!"
Alese drumul cel mai larg şi mai bine nivelat şi o porni la mers. N-apucă să facă doi paşi că o cioară zbură pe deasupra capului lui, zicând:
- Ai face mai bine dacă n-ai alege acest drum, flăcăule!
Taro n-o luă în seamă şi-şi continuă drumul. Întâlni în curând un pom încărcat cu tigve, care îl avertiză:
- Ai să te căieşti amarnic, dacă-ţi continui drumul pe-aici!
Ignorând acest avertisment, Taro îşi văzu mai departe de drum. Ajunse curând la un lac cu apă liniştită, dincolo de care se vedeau pomi încărcaţi cu Nara-nashi. Fericit, Taro se aruncă în apă şi începu să înoate spre fructele de pe mal. De îndată ce trupul său atinse argintiul lacului, apele liniştite de până atunci începură să clocotească şi să mugească înfricoşător, iar monstrul, care nu era altul decât paznicul lacului, răsări din ape şi-l înghiţi dintr-o suflare.
După zile şi zile de aşteptare, văzând că Taro nu se mai ăntoarce, cei doi fraţi se sfătuiră şi hotărâră ca fratele mijlociu, Jiro, să-şi încerce şi el norocul.
Jiro porni imediat la drum, dar întocmai ca Taro, nesocotind sfatul bătrânei de la stâncă, fu înghiţit şi el de monstrul lacului.
În sfârşit, veni rândul mezinului, Saburo, să pornească spre munţi. O întâlni, de asemenea, pe bătrână şi-i spuse că cei doi fraţi mai mari ai săi, plecaţi să aducă Nara-nashi pentru mama lor bolnavă, nu s-au mai întors acasă.
- Pentru că nu mi-au ascultat povaţa, răspunse bătrâna. Dacă vrei să reuşeşti, urmează-mi sfatul, fătul meu.
Spunând acestea, îi dădu o sabie.
Când ajunse la răscruce, Saburo porni pe cărarea cea mai prăpăstioasă şi mai strâmtă, spre care erau îndreptate frunzele bambusului, aşa cum îl sfătuise bătrâna. Cum mergea el aşa, o cioară zbură pe deasupra capului şi-l îndemnă să nu-şi piardă timpul prin ascunzişurile muntelui.
Ajunse curând la un pârâiaş, în apele căruia văzu o floare de Nara-nashi. Cu inima bătându-i de emoţie, o porni în susul apei şi găsi în cele din urmă o plantaţie de Nara-nashi, înconjurată de apele liniştite ale unui lac.
Cînd Saburo începu să alerge spre pomii de Nara-nashi, vântul îi şopti la ureche:
- Dacă te urci în pom dinspre nord, umbra ţi se va răsfrânge în apă şi vei fi înghiţit pe dată de monstrul lacului. Dacă vrei să scapi teafăr, caţără-te în pom din partea sudică.
Saburo se urcă în pom aşa cum fusese sfătuit şi culese o mulţime de Nara-nashi. Dar la coborâre, din nebăgare de seamă, se aşeză pe o creangă crescută viguros spre nord. Pentru câteva clipe, umbra i se proiectă pe luciul apei. Monstrul apăru imediat din valuri şi porni să-l înghită întocmai ca şi pe fraţii lui mai mari, Taro şi Jiro. Dar Saburo nu se sperie, ci scoase din teacă sabia primită de bătrână şi-o înfipse în monstru cu toată puterea, încât acesta se prăvăli ca lovit de fulger. După o scurtă agonie, monstruoasa creatură îşi dădu duhul. O voce îi şopti atunci lui Saburo să despice burta monstrului mort. Oare ce credeţi că a găsit Saburo în pântecele dihaniei? Pe fraţii lui mai mari, Taro şi Jiro.
Cei trei fraţi, fără să mai piardă vremea, umplură coşul cu Nara-nashi şi se întoarseră degrabă acasă. La scurt timp după ce bătrâna lor mamă mâncase din fructele aduse, se însănătoşi tun. Şi a trăit apoi ani mulţi şi fericiţi împreună cu cei trei feciori ai săi.
Printeaza povestea