Autor: George Cosbuc
Clădit-au grecii doară cetăţi de fală plineŞi temple mari şi ziduri ciclopice-au zidit,
Dar toată măiestria clădirilor eline,
Columnele de marmură şi templele divine,
De mult s-au năruit.
Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea
Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc:
Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea?
Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea
Poporului grecesc?
Nu murii ţin pe-o gintă, căci murii pot să cadă;
Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc şi mor:
Bărbaţii numai poartă putere şi dovadă,
Dar nu prin fier şi lance, ei nu înving prin spadă,
Ci-nving cu mintea lor.
Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri;
Trăiesc, ca să creeze, şi trec ca nişte regi.
Umplând a lumii goluri, golind a mării plinuri,
Ei mor deplânşi de-o gintă şi, chiar să moară-n chinuri.
Nicicând nu mor întregi!
Aceia sunt bărbaţii, cari pot s-alunge norii
Naţiunilor uitate prin noapte şi sub fier,
Bărbaţi superbi care poartă menirile Aurorei,
Au larg avânt de vultur şi-n şir, ca şi cocorii,
Ei fură foc din cer.
Oh, sfânt şi nalt e darul, când ori la care neamuri
Trăiesc bărbaţi cu suflet, cum nouă ne-a trăit
Cipariu, căruntul duce, purtând a limbii flamuri,
Cătând să lămurească prin vii şi mândre lamuri
Un grai îmbătrânit.
Căci l-a trimis Geniul luminii să-şi unească
Puterea cu-ale altor bărbaţi cu suflet plin:
Să caute şi să afle, să frângă-a lumii mască,
Întregi să ne redea şi iar să ne renască
Prin grai de la Quirin.
Şi-acum răsună tonuri lugubre-n tot de-a latul
Pământurilor unde un grai găseşti şi-un port,
Că varsă lacrimi şipot tot colţul şi tot satul,
Că gem la groapă flamuri cernite, ca bărbatul
Naţiunii doarme mort!
Gândirea lui, aprinsă de-a neamului iubire,
Azi doarme-n glii şi doarme întreg avântul lui!
Cipariu, care cată prin veacuri de-amintire
O limbă românească şi-a limbii noastre fire,
Cipariu de-acum nu-i!
E mort Cipariu? Voi spuneţi că-i mort? Dar oare poate
Să moară omul care dă vieţi, care-i trimis?
Nu-i mort! În mii de piepturi, în piepturile toate,
Trăieşte el de-a pururi; nici moartea nu ni-l scoate
Din piept, unde ni-e scris!
Trei scânduri şi-o movilă de glii nu pot s-ascundă
Pe-un om iubit de-o lume, pe-un om de fapte mari!
Un neam întreg, ce plânge, stă gata să răspundă
Că-n veac va recunoaşte cu-o inimă profundă
Pe marele Cipariu!
Printeaza poezia