Autor: Mihai Eminescu
Cum nu suntem două păsări,Sub o streaşină de stuf,
Cioc în cioc să stăm alături
Într-un cuib numai de puf!
Nu mi-ai scoate oare ochii
Cu-ascuţitul botişor
Şi alăturea de mine
Sta-vei oare binişor?
Parcă mi te văd, drăguţă,
Că îmi zbori şi că te scap,
Stând pe gard, privind la mine,
Ai tot da cochet din cap.
Iară eu suit pe casă
Şi plouat de-atât amor,
M-aş umfla ursuz în pene
Şi aş sta într-un picior.
Printeaza poezia