poezii diverse – Nucul

Autor: George Cosbuc

Tot mai ceri puţin-rămasei
Inimi să mai simtă mult?
Nucule din dosul casei,
Tot al meu şi-aici şi-aorea:
Ziua-n vânt îţi văd doinirea,
Noaptea ţi-o ascult.
Umbra ta învelea rotundă
Masa cea de nu ştiu când,
Şi-amândoi pe banca scundă,
Eu robind suflarea-n gură,
Şi, eu acu-n cusătură,
Mama-mea cântând.
Jale tu, din legănată
Doină, ce de-amar omori!
Dar tu ştii că niciodată
Nu cântam, urmându-i cântul,
Numai, nuce tu, şi vântul
O însoţeai aorea.
Şi-urmărind fugara-mi minte,
Mă-nvăţai, prieten bun,
Cum s-adun în gând cuvinte,
Şi-mi cântai spre a-mi da cărare,
Şi vedeam că ies cântare
Vorbele ce-adun.
Ca şi-atunci, mai coase mama,
Coase şi suspină rar,
Dar când da-ndărăt marama
Dezvelindu-şi câmpul frunţii,
Părul ei e alb ca munţii
Iernii lui Ghenar.
A murit pe luncă macul,
A murit şi-i mult de-atunci.
Răzvrătit se miră acul
Mâni trudite-acum că vede -
El e tot copil, şi crede
Că-i tot vară-n lunci.
Plânge-acum cântând sub tine,
Nucule, pe cel ce-i dus -
Nu mai vine-o nu mai vine!
Şi-şi îngroapă-n palme faţa:
Cât de tristă-i sting ei viaţa,
Neguri din Apus...

Printeaza poezia

Articole recomandate