povesti de citit Edmondo De Amicis – O Buna Hotarare

Medalia dată lui Precossi a deșteptat în mine o mare mustrare de cuget. Până azi n-am meritat niciuna! De vreo câtva timp nu mai învăț bine. Profesorul, tata și mama sunt nemulțumiți; eu însumi sunt nemulțumit, și nici nu mai mă joc cu aceeași plăcere ca mai înainte.
Când mă sileam să învăț cu poftă, pe dată ce-mi sfârșeam lecțiile, săream în sus și alergam la jucăriile mele plin de veselie; s-ar fi zis că nu mai m-am jucat de o lună. Acum, nici la masă nu mai mă duc cu plăcerea de altădată. Mi se pare că am o povară pe suflet, că aud un glas în mine care-mi zice necontenit:
— Nu mergi deloc bine, băiete! Nu mergi bine!
Seara, văd cum trec pe dinaintea casei noastre, o mulți-me de băieți, care se întorc de la lucru împreună cu cete de meseriași, toți osteniți, și cu toate acestea, veseli, ei grăbesc pasul, nerăbdători să ajungă mai iute acasă ca să mănânce.
Vorbesc tare, râd și glumesc, bătându-se pe umăr cu mâi-nile înnegrite de cărbuni, sau albite de var, și mă gândesc cât au muncit acei oameni și acei copii, din zori de zi și până seara! Apoi, câți alții nu stau toată ziulica pe acoperișul caselor sau pe la uzine, printre mașini, în apă, ori sub pământ, în mine, mâncând pe apucate câte o bucată de pâine! Măr-turisesc că mi-e rușine de mine însumi, care în tot timpul acela n-am făcut altceva, decât să mâzgălesc alene vreo trei sau patru pagini de hârtie. Da, sunt nemulțumit, de mii de ori nemulțumit! Bag de seamă că tata e necăjit, că ar voi să mă dojenească, dar că-i e milă să mă întristeze, și mai așteap-tă cu nădejdea că mă voi îndrepta. Dragul meu tată, tu care muncești atât de mult! Care îmi procuri tot ce văd în jurul meu, toate lucrurile pe care pun mâna, hainele mele, mânca-rea ce mănânc, cărțile pe care învăț, jucăriile, tot, da, tot este rodul muncii tale și eu nu sunt vrednic să fac nimic pentru tine! Toate acestea îți pricinuiesc griji, supărări, osteneli, și eu nu mă ostenesc deloc! Nu, e prea nedrept, și mă căiesc! Am să încep de azi să studiez ca Stardi să fiu ca el, neclintit la muncă, să învăț cu toată râvna inimii mele! Vreau să birui somnul seara, să mă scol devreme dimineața, să-mi frământ mintea fără preget; vreau să mă ostenesc, chiar să sufăr și să mă îmbolnăvesc, dar să încetez de a mai duce o viață proas-tă și leneșă, care mă înjosește pe mine și mâhnește pe cei-lalți! Înainte dar, la muncă! La lucru cu toată inima și din toa-te puterile! La munca aceea care îmi va reda dulcea odihnă și plăcerea jocului; la acea muncă care îmi va reda bunul surâs al profesorului și binecuvântata sărutare a părinților mei!


Printeaza povestea