poezii diverse – O, te-nsenină, întuneric rece…

poezii

Autor: Mihai Eminescu

O, te-nsenină, întuneric rece
Al vremii. înfloreşte-n neagra-ţi
Speluncă umedă ca ebenul cel topit,
Fă ca să strălucească pe-acea cale
Ce duce-n vecinicie toate-acele
Fiinţe nevăzute, cari sunt,
Deşi trec nesimţite, ca şi vremea
Ce vremuieşte-adânc în tot ce e.
Să văd trecând în haină cuvenite
Acele gânduri, ce-atunci când apar
Nemuritoare par, pentru c-apoi
Nici să nu ştii cum de au dispărut.
Din mintea secolelor lungi, greoi ­
Ca şi când n-ar fi fost. Câte fiinţe
Ar trebui să treacă pe-a ta cale:
Unele mândre, ţanţoşe, regale,
Cu-ncoronată frunte ­ îmbrăcate
În purpură; altele dulci, cu ochii
Moi, mari, albaştri... albe ca şi crinul,
Mişcând a lor corp voluptos, ce-nvită
Mai aruncând priviri de muritoare,
Mai căutând iubire, ca sirene;
Unele-nchipuite, alte tâmpe,
Unele aspre, altele duioase,
Toate cerând brevet la nemurire
Şi toate strecurându-se cu toate astea
Pe calea care duce la oraşul
Uitării, îngropat de vecinicie.
Dar deasupra-astei mulţimi pestriţe
De gânduri trecătoare, vezi departe
Munţii de vecinici gânduri ridicând
A lor trufaşă frunte către cer:
Cu nepăsare ei privesc la toate
Efemeridele ce trec în vale
Cântând, vuind, certându-se şi toate
Aspirând la un lucru care-n veci
Nu poate fi a lor ­ eternitatea

Printeaza poezia

Tagged , , ,