Autor: Vasile Alecsandri
Adeseori departe de-a lumii triste valuri,Cu pasuri regulate eu măsor al tău pod,
Bahlui! locaş de broaşte! râu tainic, fără maluri,
Ce dormi, chiar ca un paşă, pe patul tău de glod.
"Trecut-au, zic atunce, a tale negre unde
Ca gloria, ca viaţa, ca visul de noroc!"
"Ba n-au trecut, stăpâne! trist nasul îmi răspunde
Eu le simt prea bine, căci mă cârnesc din loc".
Când luna se iveşte pe-a munţilor gol umăr,
Când paşii mei, ca gândul, prin aburi rătăcesc,
Îmi place acele imnuri de broaşte fără număr,
Ce, chiar ca oarecare, în hor orăcăiesc.
Atunce în credinţă a mea inimă saltă
Ca un glas prietin iubit şi aşteptat,
Căci gingaşele broaşte sunt dulci poeţi de baltă,
Precum mulţi poeţi gingaşi sunt broaşte de uscat.
Printeaza poezia