Autor: Ioan I. Cioranescu
Viaţa câteodată îmi pare o paiaţăCu buzele făcute şi văruită faţă
Ce vrând prea mult să râdă, se strâmbă durs,
Cu clopoţei în mână şi hainele pe dos,
Jucând schimonosită, chemând fără-ncetare :
Veniţi ! Nu e durere ! Veniţi! Nu-i întristare!
Priviţi-mi guraşe ca florile de mac
Şi clopoţeii-aceştia ce sună după plac !
Vedeţi-mi haina ruptă dinşii curcubeie
Şi-n ochi a veseliei demonică scânteie.
Şi-n buzunar am aur, cofeturi, jucării,
Veniţi toţi flămânziţii ... femei, moşnegi, copii,
Vă dau la toţi! – şi râde cu văruită faţă,
Se năpusteşte valul ţipând, şi unii-nhaţă
Un vârf de panglicuţă tivit cu clopoţei,
Dar ea, paiaţă crudă, bătându-şi joc de ei,
Fâşii în fugă-şi rupe din haina ei de lână
Lăsând la fiecare o zdreanţăşe-n mână.
Printeaza poezia