Mulți părinți își așteptau copiii la intrarea școlii azi di-mineață. Între alții, negustorul de lemne, tatăl lui Coretti, leit fiul său; sprinten, voios, cu mustățile răsucite și cu pan-glica decorației la butoniera hainei. Am ajuns să cunosc aproape pe toți părinții copiilor, văzându-i atât de des. Vine o bunică ce are o scufiță albă, cocoșată de bătrână ce e; de o ploua, de o ninge, de o tuna: ea tot vine de patru ori pe zi, să aducă și să ia pe nepoțelul ei, care este în clasa I inferioară, îi scoate paltonul, i-l pune, îi potrivește cravata, îl scutură de praf, îl netezește, îi ține caietele. Se vede că n-are alt gând și că pentru ea, nu e nimic mai frumos pe lume.
Adesea vine și căpitanul de artilerie, tatăl lui Robetti, băiatul care umblă în cârje. Și fiindcă toți copiii, care trec pe dinaintea lui, mângâie pe băiețel, tatăl întoarce mângâierile și salutările; nu se întâmplă să uite pe vreunul și cu cât sunt mai săraci și mai rău îmbrăcați, cu atât îi mângâie mai cu blândețe.
Câteodată vedem și lucruri triste. Un domn, care nu mai venea la școală de o lună, pentru că îi murise un copilaș trimitea servitoarea să ia pe celălalt. A venit ieri pentru întâia dată și, revăzând clasa și camarazii băiețelului său mort, izbucni în lacrimi. Directorul îl luă de braț și-l duse în cancelarie.
Mulți părinți știu pe nume mai pe toți camarazii copiilor lor. Sunt fete de la școala vecină și elevi din gimnaziu, care vin să aștepte pe frățiorii lor.
Mai e și un domn bătrân, care a fost colonel și dacă îi cade vreunui copil un caiet sau un condei pe stradă, el îl ridică. Doamne bine îmbrăcate discută chestiuni de școală cu femei din popor, legate la cap și cu coșul pe braț. Ele spun:
"Era grea problema de astăzi! Dar mult i-a ținut azi profesorul la lecția de gramatică."
Când se întâmplă să fie vreunul bolnav dintr-o clasă, toți știu; și când îi e mai bine, toți se bucură.
Chiar azi dimineață, vreo opt sau zece lucrătoare înconjuraseră pe mama lui Crossi, ca să o întrebe despre un copilaș din clasa fratelui meu, care locuiește în aceeași curte cu ea, și e pe moarte. S-ar zice că școala îi face pe toți prieteni și deopotrivă.
Adesea vine și căpitanul de artilerie, tatăl lui Robetti, băiatul care umblă în cârje. Și fiindcă toți copiii, care trec pe dinaintea lui, mângâie pe băiețel, tatăl întoarce mângâierile și salutările; nu se întâmplă să uite pe vreunul și cu cât sunt mai săraci și mai rău îmbrăcați, cu atât îi mângâie mai cu blândețe.
Câteodată vedem și lucruri triste. Un domn, care nu mai venea la școală de o lună, pentru că îi murise un copilaș trimitea servitoarea să ia pe celălalt. A venit ieri pentru întâia dată și, revăzând clasa și camarazii băiețelului său mort, izbucni în lacrimi. Directorul îl luă de braț și-l duse în cancelarie.
Mulți părinți știu pe nume mai pe toți camarazii copiilor lor. Sunt fete de la școala vecină și elevi din gimnaziu, care vin să aștepte pe frățiorii lor.
Mai e și un domn bătrân, care a fost colonel și dacă îi cade vreunui copil un caiet sau un condei pe stradă, el îl ridică. Doamne bine îmbrăcate discută chestiuni de școală cu femei din popor, legate la cap și cu coșul pe braț. Ele spun:
"Era grea problema de astăzi! Dar mult i-a ținut azi profesorul la lecția de gramatică."
Când se întâmplă să fie vreunul bolnav dintr-o clasă, toți știu; și când îi e mai bine, toți se bucură.
Chiar azi dimineață, vreo opt sau zece lucrătoare înconjuraseră pe mama lui Crossi, ca să o întrebe despre un copilaș din clasa fratelui meu, care locuiește în aceeași curte cu ea, și e pe moarte. S-ar zice că școala îi face pe toți prieteni și deopotrivă.
Printeaza povestea