poezii diverse – Pe malul marei

Autor: Vasile Alecsandri

În ceasul trist de noapte, când apriga furtună
Pe marea tulburată, săltând din val în val,
Se nalţă, se lăţeşte şi vâjâie şi tună,
Zdrobindu-se de mal,
Atunci când spaima crudă fiori suflă pin lume,
Când tunetul se poartă vuind din loc în loc,
Când marea frământată s-acopere de spume
Şi norii ca talazuri arunc spume de foc,
Îmi place a sta singur pe-o stâncă dărâmată,
S-aud pe maluri vântul cu groază şuierând,
Să văd pe-ntinsul negru furtuna întărtată
Şi cerul fulgerând.
Căci inima mea astfel de jale e muncită
Şi plânge cu durere la tine când gândesc,
O! maică, înger dulce! o! maica mea iubită!
Tu, ce-ai zburat din braţe-mi în leagănul ceresc!
Perdut în întuneric sub cerul fără stele,
Lipsit de-a ta fiinţă ce zace în mormânt,
Eu văd în nori, în valuri, icoana vieţii mele
Şi gem cu-a nopţei vânt!
Ah! mult amar e ceasul când dorul ce jăleşte,
Cătând în vremi trecute un suvenir slăvit,
Se-mpiedică în zboru-i şi cade, se loveşte
De peatra mormântală a celor ce-am iubit!
*
Cu-a sale pânzi umflate o mică luntrişoară
Pe luciul viu a mărei de vânt se îngâna,
Şi sub un cer albastru, ca lebăda uşoară,
Azi lin se legăna.
Dar vântul crunt, deodată, suflând cu vijelie,
Schimbă a mărei faţă în munţi îngrozitori;
Ş-acum sărmana luntre pe-ntinderea pustie
Zdrobită, se zăreşte la fulgeri trecători!
Insula Prinkipo, august 1846
Din volumul “Doine şi lăcrimiorare”, 1853
Poezie culeasă din “Doine şi lăcrimioare”, V. Alecsandri, Editura pentru literatură, 1967

Printeaza poezia

Articole recomandate