Programe educative la Muzeul Grigore Antipa

Robotica si programare – Robotul | Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, între orele 10.15 – 11.15 și 11:30 – 12:30
Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” și ȘCOALA IT vă invită la un curs special de Robotică și Programare.

În cadrul acestui curs, copiii vor învăța noțiuni introductive despre robotică și programare, vor descoperi cum arată echipamentele IT văzute prin ochii unui specialist și vor afla cum sunt construiți roboții și cum se pot programa ei pentru a îndeplini diverse sarcini.

Participând la acest curs, micuții își vor putea forma un model de organizare mentală care îi va ajuta să abordeze mai simplu și mai clar situațiile, indiferent că este vorba despre rezolvarea unui exercițiu matematic sau realizarea unei compuneri.

De asemenea, copiii vor învața încă de pe acum să ia decizii responsabile și să înțeleagă efectul lor pe parcursul derulării acțiunilor planificate.

SUCCESIUNEA TEMELOR este următoarea:
Tema 1 (24 noiembrie 2018): ROBOTUL;
Tema 2 (8 decembrie 2018): SENZORII;
Tema 3 (15 decembrie 2018): PROGRAMAREA ROBOȚILOR.

Art Antipa – Castorul înotător | Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, între orele 10.15 – 11.45
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Belladona Art vă invită sâmbătă, 24 noiembrie 2018, între orele 10:15 – 11:45, să-i aduceți pe cei mici la o întâlnire Arta, în cadrul atelierului Art Antipa.

Atelierul oferă copiilor o modalitate distractivă de a învăța noțiuni din lumea zoologiei prin intermediul artelor plastice, dezvoltând în același timp creativitatea, ingeniozitatea, simțul estetic și spiritul de observație al celor mici.

Modulul IV: Familia rozătoarelor
3 – 24 noiembrie 2018

Tema 1 (3 noiembrie 2018) – Șoarecele de casă cel curios;
Tema 2 (10 noiembrie2018) – Veverița drăgălașă;
Tema 3 (17 noiembrie2018) – Hârciogul gospodar;
Tema 4 (24 noiembrie2018) – Castorul înotător.

Grupa de vârstă: 5 – 12 ani
Taxă de participare:
— Modulul IV – 220 lei/participant;
—1 ședință – 60 lei /participant.

Ateliere de recreație chimică – descoperă ce mănânci cu adevărat! | Duminică, 25 noiembrie 2018, între orele 10.15 – 11.30
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Holy Molly vă așteaptă în fiecare duminică, de la ora 10:15, să-i aduceți pe cei mici la Atelierele de recreație chimică!

Atelierele de recreație chimică sunt o modalitate utilă și distractivă de petrecere a timpului liber pentru copii. Micuții vor participa la experiementele din laborator și vor învăța ”alfabetul” magic al chimiei.

Tema 3 (25 noiembrie 2018): Descopera ce mănânci cu adevărat! Margarină sau unt, miere sau zahăr, maioneză sintetică sau naturală?
Grupa de vârstă: 7 – 11 ani

Taxă de participare:
—1 ședință – 60 lei /participant.
PROVOCAREA LEGO®, GaliLEO Tehnic și RoboBricks | Duminică, 25 noiembrie 2018
Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” și e2 Young Engineers vă invită să participați la 3 programe educaționale de succes!

Programul educational Young Engineers – Provocarea Lego este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6-9 ani și este organizat în sute de locații din întreaga lume.

GaliLEO Tehnic este un program educațional Young Engineers, în care copiii aprofundează noțiunile din fizică, matematică și inginerie mecanică, învățate anterior în atelierele „Provocarea Lego”. GaliLEGO se concentrează pe găsirea de soluții în construirea de angrenaje și mecanisme complexe și pe explorarea aspectelor mecanice, matematice și fizice ale acestor mecanisme, având la bază lucrul în echipă.

Robo Bricks este un program care oferă copiilor pasionați de construcții lego și robotică o introducere în aspectele teoretice și practice din domeniile tehnologiei, ingineriei software, matematicii și antreprenoriatului.

N-ar fi drăguț ca micuții tăi să vină la tine și să-ți explice cum funcționează un lift sau o mașină de spălat, sau dacă ți-ar explica ce este un diferențial?

Înscrie-l pe copilul tău la programele de educație prin aplicații teoretice și practice distractive, Provocarea LEGO®, GaliLEGO sau RoboBricks!

Perioada de desfășurare: 23 septembrie – 16 decembrie 2018

Perioada de desfășurare:
Atelierele se desfășoară în următoarele zile:
-Duminică, ora 10.15 – 11.30 – Provocarea LEGO®
-Duminică, ora 11.45 – 13.00 – Provocarea LEGO®
-Duminică, ora 13.15 – 14.30 – GaliLEO Tehnic
-Duminică, ora 14.45 – 16.00 – Robo Bricks

Pentru formarea unei grupe este necesar un număr minim de 10 participanți.

Taxă de participare:
– 200 lei/participant/modul
– 60 lei/participant/1 ședință

Mai multe info pe http://antipa.ro/ro/categories/96/pages