poezii diverse – Pustnicul

Autor: Mihai Eminescu

Sala-mbrăcată cu-atlas alb ca neaua,
Cusut cu foi şi roze vişinii,
Şi ceruită strălucea podeaua
Ca şi-aurită sub lumini vii ­
Lumini de-o ceară ca zahărul ­ o steauă,
Diamant topit pe-oricare din făclii.
Argint e-n sală şi de raze nins
E aerul pătruns de mari oglinzi.
Copile dulci ca îngerii ­ virgine ­
Prin sală trec purtând cununi de flori;
Ah! vorba înger scapă pe oricine
De lungi descrieri, dulce cititori ­
Astfel acum ea mă scăpă pe mine
Să zugrăvesc terestrele comori,
Acele dulci, frumoase, june-scule
Cu minţi deşerte şi cu inimi nule.
La ce-aş descrie gingaşa cochetă,
Ce-abia trecută de-optsprezece ani,
Priviri trimite, timide, şirete,
Când unui tont, ce o privea avan,
Când unui ghiuj, cu mintea căpiată,
Urât ş-avar, sinistru şi pleşcan,
Sau unui general cu talia naltă,
Strigău şi prost ca şi un bou de baltă?
Să cânt cum seamănă de rău, impulsul
În corp de înger, sufletul diform?
Ironiei lui Byron să-i simt pulsul,
Ori autorului ce-a scris Marion de Lorme?
Să descriu nopţi romantice? ­ Avulsul
Ce apele plângând le-aruncă ­ adorm
Chiar îngerii ­ şi în azur muiate
Curg stele de-aur dulci şi-mprăştiate?
Şi să descos dar inima femeii
Suspinsă-n nopţi albastre, plin de amor?
Ah, a ei patimi au firea scânteii:
În clipa ce le naşte ele mor;
Închideţi ochii, căci păzească zeii
L-a lor lucire să te uiţi cu dor:
Abisuri sunt în suflet. Pe o clipă
Pasiunea li lumin-a lor risipă.
La ce excursiuni? ­ Ce nu sunt oare
Unde v-au dus, în sala cea de bal,
Pe înflorite, dulci şi moi covoare,
Unde mii flori mirosul lor exal;
Sub a perdelei umbră scutitoare,
Ce de trădarea mândrului cristal
Al marilor oglinzi te scapă sigur,
Când vrei s-observi cum grupe se configur.
Deci după o perdea! Pe-o moale sofă
Alene şede un înger de copil.
În păru-i negru-o roşie garoafă,
În ochi albaştri plutitori ş-agil
Şi haina de-albă, strălucită stofă
Cuprinde-un mijloc mlădiat-gentil,
Ce lin se-ndoaie parc-ar sta să culce
Sub evantaliu-i ce pluteşte dulce.
Un înger, da! aripa doar se cade
Pe a ei umeri albi ca neaua, goi,
Spre-a fi un îngeraş precum se cade.
Ş-apoi ce bine-i ca s-o credeţi voi!
Cine-ar ghici vreodată cum că şede
Un demon crud în suflet de noroi?
Cu vorba înger însă eu săracul
Mă voi scuti de a descrie ­ pe dracul.

Printeaza poezia

Articole recomandate