Autor: Dimitrie Anghel
‘Şi dacă ramuri bat în geam’ EminescuŞi dacă norii se adun,
Pe cer albastru şi senin,
E ca durerea să mi-o spun
Şi inima-mi să mai alin.
Şi dacă codrii sunt pustii,
Şi nu răsare luna,
E că de-acum n-o să-mi mai vii,
Pe veci, pe totdeauna.
Şi dacă ramu’le se bat,
Acum, ca şi-înainte
E că de-acuma te-am uitat
Şi nu te mai ţin minte.
Şi dacă mâna-mi o mai lunec,
Pe-a lirei coarde amorţite
E ca o clipă să-mi întunec
Durerile-mi neţărmurite,
Şi dacă sunt aşa pustiu,
Şi nimeni nu mă ştie,
E că aşa am fost să fiu,
Şi că aşa a fost să fie.
2 martie 1889
Reprodusă din „Limbă şi literatură”, VII, 1963
Printeaza poezia