poezii diverse – Strigături

poezii

Eu pe pieptul tău culc capul
Şi mă uit la tine-n faţă,
Ca copilul ce se uită
L-ale maicii sale braţe.
*
Ca miresele să îmble ori să calce ca pe piuă.
*
Chiar sărac, de ai drăguţă,
Ai mulţimi de daraveri,
Căci primeşti şi dai simbrie
În necazuri şi plăceri.
*
Că amorul e zădarnic
Nu vei şti numaidecât.
Ci atunci numai, copile,
Când de el te-i fi topit.
*
Ce-mi scoţi ochii cu mândria
Şi-mi vorbeşti că o să-mi treacă ­
Fie omul cât de mândru
Tot la dragoste se pleacă.
*
Unde dragostea domneşte
Ia greşelile-n nimic,
Căci prin certele omenimii
E ca ramul de finic.
*
Ştiu eu dacă ţii la mine,
Dacă tu nu mă înşeli?
Căci pe buze-s scrise numai
A iubirii învoieli.
*
Oricât fii nenorocită
Tot cu dragostea te iei ­
Oricum simtă-o bărbatul,
Îndoită-i la femei.
*
Căci la dragoste de cade
Tare mult s-au îmblânzit.
*
Limba-n gură ţi se moaie
Pe când dragostea vorbeşte.
*
Ah, mai bine să mă-nşele
Chiar de zece ori amorul
Decât neînşelat de dânsul
Nici să-l ştiu şi să-i duc dorul.
*
Mulţi scăpare-am cu viaţa
Din al dragostei război
Cu dulceaţa-i nesfârşită,
De nu ne-am lupta în noi?
*
Tolba dragoste-i de aur,
Dar săgeata-i otrăvită.

Printeaza poezia

Tagged , , , ,