Autor: Vasile Alecsandri
Frunză verde cardama,Sultănico, fa.
Ori tu mi-ai făcut ceva,
Sultănico, fa,
De nu te mai pot uita?
Când mă uit la casa ta,
Mi se rupe inima.
Alunica-ţi de la gât
M-a aprins, m-a omorât.
Alunica-ţi de pe braţe
O să mă scoată din viaţă.
Leliţo cu alunei,
Nu căta la doi, la trei
Şi cată la ochii mei,
Că-s albaştri ca şi-ai tăi.
Hai, leliţă, la prisacă,
Timpul dulce să ne treacă,
Să mâncăm miere de roi,
Să ne iubim amândoi;
Să bem apă dintr-un loc
Şi să ne iubim cu foc!
Printeaza poezia