poezii diverse – Ştefan-vodă

poezii

Autor: George Cosbuc

Prin Suceava, vodă Ştefan, într-o zi de primăvară,
Cu boieri bătrâni ai ţării şi hatmani treceau călări.
Iată-n drum, pe-o stradă strâmtă, ei p-un mort întâmpinară,
Un sărac! Nici lume-n urmă, nici măcar făclii de ceară
Şi nici plâns ca la-ngropări.
Un copil ducea o cruce; şi-ngânând cântarea sfântă
După el bătrânul preot vine-ncet în sfântu-i port;
Duc pe umeri patru oameni un sicriu sărac, şi cântă.
Ştefan îşi opreşte calul şi de milă se-nspăimântă
Cât de singur e-acest mort!
El descalecă şi-azvârle straiul ce de-argint străluce,
Unui pagi el lasă calul şi s-apropie grăbit
De sicriu, şi-urmând sicriul, umilit îşi face cruce
Şi, purtând în mână coiful, după mort încet se duce
Ca dup-un amic iubit.
Sfetnicii şi-oştenii ţării stau miraţi şi n-au putere
Să-nţeleagă cine-i mortul cel necunoscut ca viu,
Văd în capul gol pe Ştefan şi zdrobit ca de-o durere
Îşi descopăr şi ei capul şi se apropie-n tăcere
Şi se duc după sicriu.
Şi cu guri fără de răsuflet stă mulţimea-ntâmpinată
De-acest mort urmat de Vodă şi de curtea sa, pe drum;
Nici ei nu-nţeleg convoiul, dar pornesc cu el deodată,
Şi mulţimi mereu s-adună spre mulţimea adunată,
Neştiind de ce şi cum.
Şi pe stradele Sucevei, înnorate-acum de jale,
După mortul fără nume se strecoară lungul şir
De popor, de domn şi sfetnici şi de-oşteni în albe zale;
Pe-un necunoscut din lume îl petrece-o lume-n cale
Spre mormântul strâmt şi jalnic dintr-un colţ de cimitir.
Şi deasupra gropii Ştefan, cu boieri ce-l înconjoară,
Ia sicriul şi-l aşează pe frânghie. Şi-n mormânt
Însuşi el, prinzând frânghia cu alţi trei, încet scoboară
Mortul în pământ, el însuşi peste mort de-ntâia oară
Zvârle-o mână de pământ.
Spre popor apoi se-ntoarce: De-aţi venit aici cu mine,
Nu-ntrebaţi ce mort e-n groapă, prieten ori duşman al meu,
Om a fost, şi-n ceasul morţii noi să dăm ce se cuvine
Omului. Iar unde merge, sufletu-i găsească bine
Şi să-l ierte Dumnezeu!
Şi-n genunchi se roagă Ştefan, iar poporul întreg rosteşte
În genunchi un Tatăl-nostru, şi e sfânt murmurul lor.
Astfel codrii-şi cântă psalmii, când frunzişul se clăteşte,
Iar deasupra lor în aer duhul Domnului pluteşte
Cel-atotstăpânitor.
Nu-ntrebaţi ce mort e-n groapă! Răsărirea unei spume
Nu e volnică: ea-şi are rostul hotărât de cer!
Când tu crezi că n-ai pe nimeni, fraţi tu ai o întreagă lume,
Mila lor e Dumnezeu cel ce altfel n-are nume
Pentru cei ce plâng şi pier.

Printeaza poezia

Tagged , , , ,