poezii diverse – Valul lui Traian

Autor: Vasile Alecsandri

Pe câmpia dunăreană, care fuge-n depărtare,
Unde ochii se afundă dintr-o zare-n altă zare.
Ca pe sânul fără margini şi pustiu de ocean.
Unind două orizonuri, iată valul lui Traian!
El se-ntinde ca o brazdă ce pe urma-i colosală
A săpat, în primul secul, o triremă ideală.
Sau ca frânghia destinsă a giganticului arc
Ce-l purtă, luptând cu Roma, Decebal, falnic monarc.
O! miragiu sublim, fantastic!.. Prin o pulbere de aur
Gândul meu răpit în spaţiu ca pe aripi de balaur
Întrevede legioane deşteptate din mormânt
Călcând, val de năvălire, peste valul de pământ.
Torent lung de umbre-antice, în lumină el apare,
Strălucit sub arme scumpe, sub hlamide consulare,
Şi trezind cu al său vuiet de ostaşi învingători
Iarba câmpului şi codrii munţilor apărători.
Iată-n frunte Sagitarii şi Veliţii, limbi străine,
Înarmaţi cu proasce, scuturi şi cu şapte javeline.
Ferentarii ce, ca dânşii, au pe capetele lor
Piei de fiare-ngrozitoare şi calige la picior.
Apoi Galii bravi şi veseli ce glumesc pe Celtiberii,
Şi Romanii în cohorte urmăriţi de Cavalerii,
Ce se-mpart în zece turme, purtând coiful de oţel
Cu o creastă de lungi pene care fâlfâie pe el.
Legioanele conduse pe a Daciei câmpie
De tribuni şi de centurii înarmaţi cu vergi de vie,
Sunt urmate de trofee, de sclavi mulţi, de şefii daci
Şi de care mari cu aur ce-s mânate de săraci.
Conuri, buciume şi tobe sună falnice fanfare!
Lungul val de năvălire pe-ale Daciei hotare
E menit să se iezească contra altor năvăliri...
Dar ce vis! în care timpuri se pierd tristele-mi gândiri?
Pe colnicul rotund, verde, la al vânturilor şuier
Cântă umbra lui Murgilă un păstor din al său fluier.
Lângă dânsul doarme-un câne; pe sus zboară un vultan
Şi o turmă de oi blânde pasc pe valul lui Traian!

Printeaza poezia

Articole recomandate