Autor: Mircea Demetriade
(După Verlaine)În vechiul parc îngheţat şi tăcut
Acuma chiar două forme au trecut.
Cu ochii morţi şi cu buzele moi.
Abia s-aud cum vorbesc amândoi.
În vechiul parc îngheţat şi tăcut
Doi spectri şi-au amintit de trecut?
„De-al nostru-extaz de demult ţi-aminteşti?"
„Să-mi amintesc acum de ce voieşti?"
„Palpiţi şi-acum la numele meu, tu?
În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!"
„Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate,
Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!"
„Ce-albastru cer era, speranţă mare!"
„Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"!
Printre fâneţi bogate-astfel mergeau,
Şi noaptea, doar, auzi ce-şi spuneau.
Printeaza poezia